Potrivit Agerpres, un număr de 7.623 de autoturisme noi marca Dacia au fost înmatriculate în Franţa în luna ianuarie 2013, în creştere cu 9,9% faţă de cele 6.935 unităţi înmatriculate în perioada similară din 2012, a anunţat vineri Comitetul constructorilor francezi de automobile (CCFA). Compania Dacia a fost preluată de Renault în 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în 8 ani un jucător de notorietate pe piaţa europeană. La Salonul Auto de la Paris, Dacia a prezentat noile Logan, Sandero şi Sandero Stepway. Sursa: AGERPRES