Economic

noiembrie 5, 2015
 

Discriminări salariale, la bugetari

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , ,

Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Iaşi spun zilele acestea NU Discriminării Salariale. La începutul săptămânii, sindicaliştii de la Mediu au declarat oficial declanşarea conflictului de muncă, în contextul ordonanţei de urgenţă care oferă măriri salariale doar anumitor categorii bugetare. Angajaţii APM nu reprezintă singurul departament al aparatului bugetar care s-a arătat nemulţumit de deciziile guvernului.

Membrii Agenţiei pentru Protecţia Mediului reclamă discriminarea salarială, atât faţă de alte categorii bugetare, cât şi faţă de alte departamente din cadrul aceleiaşi instituţii. Astfel, angajaţii stucturii nou înfiinţate – Garda Forestieră, au salariile de trei, patru ori mai mari decât angajaţii Protecţiei Mediului. De asemenea, sindicatul APM Iaşi revendică acordarea tichetelor de masă şi a vouchere-lor de vacanţă. Acestea, deşi prevăzute în lege, nu au fost acordate anul acesta. Un alt deziderat este cel al realizării unei descentralizări reale, care să confere APM personalitate juridică şi să permită menţinerea atribuţiilor de luare a deciziilor, independent de administraţia publică locală.

Nemulţumiri sunt şi în rândul angajaţilor de la Finanţe din Iaşi care au protestat săptămâna aceasta. Ca urmare a protestelor spontane desfăşurate în direcţiile de finanţe din mai multe oraşe din ţară, Guvernul a hotărât să renunţe la majorări. Liderul sindical al angajaţilor Fiscului ieşean a susţinut că anularea majorării nu a fost cerută de finanţişti şi că salariaţii solicită în continuare o majorare a salariilor. Dacă cerinţele nu vor fi îndeplinite, sindicaliştii vor proceda la strângerea semnăturilor pentru declanşarea grevei generale.

Andrei Alecsa, Carmen Stanciu





 
 

 

Victorie categorică în Copou

CSMS Iași a reușit o partidă perfectă împotriva formației CSU Craiova, în etapa a V-a din play-out-ul Ligii 1, în fața a 10.000 de ieșeni care au umplut stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou. CSMS a câștigat c...
de
 

 
 

La un meci de play-off

CSMS Iași va juca în ultima etapă din sezonul regulat un meci capital pentru accederea în play-off-ul Ligii I. Trupa lui Nicolo Napoli se va duela mâine, în deplasare, cu formația Steaua București. Înaintea acestui mec...
de
 

 
 

Chirica a mai reglementat nişte intersecţii

Municipalitatea a anunţat noi reglementări de fluidizare a traficului din Iaşi prin autorizarea priorităţii de dreapta sau afişarea de verde intermitent pentru patru mari intersecţii din Iaşi. Proiectul „Sistemul de M...
de
 

 

 

Crucea Roşie a primit prima ambulanţă

La sfârşitul anului 2015, Crucea Roşie, filiala Iaşi a primit prima ambulanţă, adusă din Italia. Din 2016, această autoutilitară va fi pusă în funcţiune.Totodată, reprezentanţii Crucii Roşii speră să li amplifi...
de
 

 
 

Ajunşi la spital cu arsuri grave

Tot mai multe cazuri disperate ajung zilnic la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” Iaşi. Doi bărbaţi din judeţul Suceava au fost transportaţi în stare gravă la spital, după ce au suferit a...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi