Posts Tagged ‘deces’
 

 

Franţa: A murit Pierre Fabre, fondatorul laboratorului farmaceutic omonim

Potrivit Agerpres, Pierre Fabre, fondatorul companiei farmaceutice franceze cu acelaşi nume, a murit sâmbătă dimineaţă, la reşedinţa sa din Lavaur (Tarn, sud-vestul Franţei), relatează AFP. În vârstă de 87 de ani, ...
de
 

 
 

Mickey Rooney, fostul copil teribil al Hollywoodului, a murit la 93 de ani

Actorul american Mickey Rooney, care a avut una dintre cele mai lungi cariere din istoria Hollywoodului, a decedat duminică la vârsta de 93 de ani, relatează France Presse și Reuters, citând presa americană. Născut Josep...
de
 

 
 

Cântăreaţa de operă Lisa Della Casa a murit la vârsta de 93 de ani

Potrivit Mediafax, cântăreaţa elveţiană de operă Lisa Della Casa, a murit, luni, la vârsta de 93 de ani, a anunţat Opera din Viena (Staatsoper) într-un comunicat, citat de AFP. Pe lângă interpretările operelor comp...
de
 

 

 

Consumul excesiv de cafea crește riscul decesului prematur

Potrivit Mediafax, consumul ridicat de cafea – mai mult de patru ceşti pe zi – creşte riscul de deces prematur cu 56%, pentru persoanele în vârstă de până la 55 de ani. Cercetătorii americani sunt de părere că o c...
de
 

 
 

Nina Cassian s-a stins din viaţă. Poeta avea 90 de ani

Poeta Nina Cassian a încetat din viață miercuri, la vârsta de 90 de ani. A fost alături de Ana Blandiana şi Gabriela Melinescu una dintre cele mai apreciate poete autohtone în afara graniţelor. Poeta Nina Cassian a de...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi