Contrastul dintre culoarea buzelor și cea a pielii feței reprezintă un indicator al vârstei care este perceput de toată lumea în mod inconștient. Machiajul ajută femeile să pară mai tinere prin mărirea contrastului de culoare dintre diverse părți ale feței. Recent, un profesor de psihologie american a studiat modul în care privitorii estimează vârsta unei persoane și a descoperit că aceasta este dezvăluită nu doar de riduri, ci și de semnalmente mult mai subtile, percepute și descifrate de către oameni de cele mai multe ori fără a fi complet conștienți de acestea.
Unul dintre aceste semne este contrastul de culoare prezent în trăsăturile feței – un indicator care trădează vârsta unei femei și care ar putea explica și motivul pentru care sunt folosite cosmeticele la ora actuală. Machiajul este folosit de multe ori pentru intensificarea unui contrast de culoare la nivelul feței, precum cel dintre culoarea buzelor și cea a pielii înconjurătoare – acest contrast este intensificat de regulă prin utilizarea rujului. Cu cât buzele unei femei par mai roșii, în contrast mai viu cu pielea feței, cu atât femeia pare mai tânără.
Într-unul dintre experimentele din cadrul cercetării, realizate cu implicarea unui număr de aproape 300 chipuri care aparțineau unor persoane cu vârste cuprinse între 20 și 70 de ani, s-a constatat că procesul de îmbătrânire face ca buzele, ochii și sprâncenele să piardă din culoare, iar pielea din jur să devină mai închisă.
În acest fel, contrastul dintre aceste trăsături și piele din jur devine mai slab. Diferența dintre culoarea buzelor și cea a pielii din jurul gurii se reduce, la fel și diferența de intensitate dintre culoarea sprâncenelor și cea a frunții, iar aceste trăsături sunt percepute și interpretate, fără ca oamenii să își dea seama, de ei înșiși, atunci când estimează vârsta unei persoane, susțin oamenii de știință. Pentru a-și confirma ipoteza, specialiștii au realizat a doua cercetare, în care au prelucrat imaginile a peste 100 de fețe (care aparțineau unor persoane din Statele Unite și Franța), modificând contrastele faciale de culoare prin intermediul calculatorului.
Apoi, au solicitat unui număr de voluntari să estimeze vârsta respectivelor persoane pe baza fotografiilor și au constatat că fețele unde contrastul de culoare fusese intensificat erau percepute ca fiind mai tinere în comparație cu cele la care contrastul fusese atenuat. Este unul dintre aspectele care pot fi „manipulate” cu ajutorul machiajului, ceea ce poate explica modul specific în care sunt folosite astfel de produse.
Sursa: www.descopera.ro
Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA