Stiinta

martie 1, 2013
 

Cât de sănătoasă e margarina?

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , ,

Un studiu recent avertizează: consumul de margarină în loc de unt poate dăuna grav sănătății. Recomandările acestora sunt, totuși, contestate de către alți experți în domeniu, adâncind controversa care înconjoară de ani buni margarina.

În ultima jumătate de veac, cercetătorii au recomandat de multe ori reducerea consumului grăsimilor saturate de origine animală și creșterea aportului de grăsimi polinesaturate de origine vegetală, precum cele din margarină. Cu toate acestea, un studiu recent realizat de către oamenii de știință americani contrazice aceste sfaturi, pe baza informațiilor rezultate din analiza unei cercetări efectuate în Australia, între 1966 și 1973.

Unele informații din acest studiu nu fuseseră accesibile până la ora actuală. Studiul australian a urmărit un număr de peste 400 de bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 59 de ani, care suferiseră în ultima vreme de un atac de cord sau sufereau de angină pectorală. Jumătate dintre aceștia au fost sfătuiți să își reducă aportul alimentar de grăsimi animale și să le înlocuiască cu ulei de șofrănel, care seamănă cu cel de floarea-soarelui, și cu margarină fabricată din acest ulei. Rezultatele indicau că voluntarii care consumaseră aceste produse aveau șanse de două ori mai mari de a muri, din orice cauză, inclusiv boli cardiace.

Cercetătorii americani au ales pentru analiză studiul realizat în Australia întrucât era singurul randomizat ce urmărea clarificarea impactului consumului ridicat de acizi grași polinesaturați omega-6. Alte cercetări referitoare la modificările dietei implicaseră mai multe schimbări alimentare, însă studiul australian era singurul care se concentrase exclusiv pe impactul acizilor omega-6. Dintre acești acizi, un acid gras polinesaturat foarte întâlnit în alimentația occidentală este numit acid linoleic. Poate fi găsit în cantități mari în uleiuri vegetale precum cel de porumb, floarea soarelui, șofrănel și soia și în margarinele obținute din aceste uleiuri. În organism, compusul este transformat într-o altă substanță denumită acid arahidronic, ce poate favoriza eliberarea unor substanțe ce provoacă inflamațiile, o cauză majoră a apariției multor boli, inclusiv cele de inimă.

 

Sursa: www.descopera.ro

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA

 

 





 
 

 

PROIECȚII CINEMATOGRAFICE CONTROLATE DIRECT DE CREIERUL SPECTATORULUI

Cum ar fi să puteţi interveni asupra unui film, în timp ce îl vedeţi, pentru a-l modifica după cum vă place? Este ceea ce încearcă să facă un cercetător din Marea Britanie. Deocamdată, însă, este doar un experime...
de Laura Romila
 

 
 

FERMIERII CARE PRIMESC BANI DE LA UE AR PUTEA FI VERIFICAȚI PRIN SATELIT

Fermierii care primesc bani de la Uniunea Europeană ar putea fi controlaţi prin intermediul sateliţilor. Aflaţi în spaţiu, la peste 700 de kilometri distanţă de Pământ, aceştia vor monitoriza culturile şi vor semnal...
de Laura Romila
 

 
 

Misiune pe Marte în căutare de semne de viață

Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să înceapă explorarea atmosferei lui Marte, în căutare de semne de viaţă. Va face acest pas cu ajutorul unei sonde aflate pe orbita Planetei Roşii, la 400 de kilometri dist...
de Laura Romila
 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Laura Romila
 

 
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vo...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi