Social

iulie 10, 2018
 

Românii care continuă să lucreze, deși au ieșit la pensie

Mai multe articole de »
Postat de: Ioana Nedelcu
Etichete:

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, cei mai mulţi dintre aceştia muncesc în agricultură, dar îi găsim şi în servicii, ori în instituţiile publice de stat. Seniorii sunt în această situaţie fie pentru a-şi întregi veniturile, fie pentru că nu vor să se plictisească acasă.

În ultimii ani, numărul salariaţilor care au peste 65 de ani a crescut constant, arată datele Institulului Naţional de Statistică. De la 5000, în 2010, la aproape 20.000  la sfârşitul anul 2016, când s-a făcut ultima numărătoare.

În realitate, în toată ţara sunt aproape 300 de mii de care au împlinit această vârstă şi fac diverse munci.

Mulţi specialişti susţin că persoanele de peste 65 de ani acoperă o parte din deficitul de personal, apărut după ce milioane de români au plecat în străinătate. Soluţia este însă valabilă doar pe termen scurt.

Sursa: Pro TV

Foto: google.com





 
 

 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Ioana Nedelcu
 

 
 

Argintul de la Balcaniada de Informatică a ajuns la Iaşi

Un elev de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Mosil” din Iaşi a obţinut argintul la Balcaniada de Informatică.  Pentru a ajunge la o astfel de performanţă, Denis Banu a renunţat la pasiunea vieţii s...
de Ioana Nedelcu
 

 
 

Înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este neconstituţional

Despre legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii s-a vorbit mult în presă în ultima vreme. Președintele PSD Liviu Dragnea a susținut acest proiect de lege, afirmând că acest Fond va ajut...
de Ioana Nedelcu
 

 

 

Cum alegem pepenii, ca să fie dulci?

În zilele toride de vară, pepenele roşu, rece şi gustos, este fructul-vedetă. Alegerea unui pepene nu e deloc simplă, dar unii comercianţi sunt gata să-şi vândă, pe lângă marfă, şi metodele “complexe” de găs...
de Ioana Nedelcu
 

 
 

Victorie lejeră pentru FC Viitorul

FC Viitorul Constanţa a debutat, joi, cu o victorie în noua stagiune europeană, împotriva formaţiei Racing Union Luxemburg. Meciul contând pentru prima manșă a turului întâi din preliminariile Europa League, disputat ...
de Marius Silviu Burlui
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi