Municipalitatea ieșeană a pregătit o serie de evenimente ce vor marca ziua națională a României. Astfel pe 1 decembrie, ieșenii sunt așteptați în Piața Unirii începând cu ora 9.00, pentru a serba Ziua Naționala a României. În prima parte a zilei, va avea loc un concert susținut de artiștii Irina Loghin, Maria Dragomiroiu, Maria Ghinea, Mioara Velicu, Nicolae Hlib și Zenaida Julea. Ca și în anii precedenți, repreyentanții primăriei ieșene vor organiza masa tradițională a românului. Așadar, ieșenii sunt așteptați să guste și din tradiționalele porții de fasole cu cârnați. Liderii primăriei anunță că evenimentele vor continua și în cursul serii. La ora 17.30, în fața Primăriei Iași, vor fi aprinse luminile de Sărbătoare din oraș. În jurul bradului de 18 metri înălțime de pe pietonal, spiridușii și personajele de basm vor susține un spectacol de muzică și lumini, împreună cu trupa The Sky și Adrian Ștefan. Cel mai mare Moș Craciun din Iași, de 6 metri înalțime, va fi prezent și el la deschiderea festivă. Spectacolul va continua la ora 18.00 în atriumul din Palas Mall, unde vor fi aprinse, în prezența unor personaje de basm, 300.000 de beculețe. Tot la Palas va fi deschis și patinoarul din grădină, precum și trenulețul special pentru copii.
Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai
Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...