Aeroportul Iaşi anunţă că este deschis traficului aerian la fel cum a fost şi pe durata întregii zile de ieri, 25 ianuarie, când condiţiile meteo au fost nefavorabile.
În ciuda viscolului şi a ninsorilor abundente ce au fost înregistrate în Moldova, care au blocat căile de comunicaţie judeţene sau naţionale, Aeroportul Iaşi a fost menţinut deschis şi operaţional. Condiţiile de aterizare şi decolare, la sol, au fost menţinute în parametri normali.
„Prioritatea noastră este să asigurăm condiţiile de decolare – aterizare în parametri foarte buni, infrastructura de mişcare a aeroportului fiind curăţată în permanenţă. Companiile aeriene au decis ieri 25 ianuarie să anuleze anumite curse din cauza direcţiei şi a intensităţii vântului iar nu din cauza zăpezii sau a condiţiilor la sol.”, a declarat Domnul Marius BODEA, Director General al Aeroportului Iaşi.
Până la această oră nu s-au anunţat întârzieri sau anulări ale curselor spre şi de la Iaşi.