În ședința extraordinară de Consiliu Local de miercuri s-a votat în unanimitate Planul Urbanistic Zonal pentru Spitalul Regional de Urgențe. Acest proiect a fost demarat în 2007 și anul acesta s-a făcut primul pas spre realizarea lui.
Învestiția va fi suportată din fonduri europene și finanțări guvernamentale și locale. La structura spitalicească s-a adăugat și o secție de neurochirurgie iar numărul de paturi a fost stabilit la 830. Cheltuielile pentru construirea drumurilor de acces spre spital vor fi suportate de municipalitatea ieșeană.
Sunt peste 20 de specializări. Ministerul Sănătății a evaluat și aprobat structura spitalicească și urmează să emită ordinul pentru aceasta. Proiectul este coordonat și de Ministerul Dezvoltării, însă nu se știe deocamdată valoarea unei astfel de investiții, dar se estimează undeva la 200 de milioane de euro.
Spitalul va avea șase etaje și o stație energetică va fi construită în zonă. Motivul pentru care aprobarea acestui proiect a durat 11 ani a fost lipsa unei linii clare de finanțare 50 de milioane de euro urmând să fie contribuția din fonduri europene care a făcut posibilă finalizarea planului. (preluare Apollonia TV)