Sanatate

martie 27, 2018
 

Fii generos! Salvează vieţi!

Mai multe articole de »
Postat de: Laura Romila
Etichete:

Maxim 10 minute. Atât durează procedura de donare de sânge. În acest interval de timp, 450 de mililitri din lichidul vital sunt transferaţi din corpul donatorului într-un mic săculeţ care poate face diferenţa dintre viaţa şi moartea unui pacient. Donatorii, în marea lor majoritate, spun că fac acest gest pentru prima oară, motivaţi fiind de faptul că o rudă sau un prieten se află în stare critică iar viaţa lor depinde de această pungă cu sânge. Alţii, mai puţini la număr, spun că donează regulat, tocmai pentru a beneficia de tichetele de masă. Indiferent care e motivul, cu toţii ar trebui să le urmăm gestul. Sau măcar să încercăm.

Deşi numărul donatorilor a fost mai mare în această săptămână, spitalele continuă să aibă nevoie de sânge.

Pentru altcineva a venit să doneze şi unul dintre cei care în viaţa de zi cu zi se luptă să stingă incendii sau să îi salveze pe ceilalţi . De data asta este un altfel de salvator. Pentru un prieten. Nu al său, ci al unui prieten.

Colectarea a 450 de mililitri de sânge durează între 8 şi 10 minute.

Donarea de sânge e un act benevol. Orice persoană care a îndeplinit vârsta de 18 ani poate încerca să doneze din lichidul vital. Durata minimă de timp care trebuie să treacă între două donări de sânge este de opt săptămâni. Medicii recomandă să facem trei – patru donări pe an. Cei care donează pot beneficia, la cerere, de un set complet de analize. (preluare Apollonia TV)





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi