Mediu

aprilie 19, 2018
 

Suntem în plină prohibiţie

Mai multe articole de »
Postat de: Ioana Nedelcu
Etichete:

O veste rea pentru pescari: suntem în plină prohibiţie. Ea va dura 60 de zile în habitatele piscicole naturale din România şi 45 de zile în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv în Golful Musura. În zona care constituie frontieră de stat cu Ucraina, în fluviul Dunărea, prohibiția se instituie în perioada 22 aprilie – 5 iunie inclusiv, pe o durată de 45 de zile.

Sunt şi nemulţumiri, unele exprimate de Adrian-Dănuţ Alexandru, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Galaţi care consideră că anul viitor Asociaţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură ar trebui să vină cu un proiect de lege prin care prohibițiile sunt stabilite în funcție de climă, de perioada reală de reproducere a fiecărei specii în parte, iar ordinele de prohibiție să fie emise diferit în funcție de regiunile țării, pe considerente meteorologice.

Perioada de prohibiţie este stabilită anual de autorităţi în baza unor studii efectuate de specialişti în piscicultură şi are drept rol protejarea speciilor de peşti în perioada şi zonele în care se înmulţesc, astfel încât să se asigure o exploatare durabilă a resursei naturale.(preluare Apollonia TV)





 
 

 

UniTeatru – festival de teatru contemporan, ediția I, 25-27 mai 2018, Iasi

Începând din acest an, Casa de Cultură a Studenților și Teatrul Studențesc Ludic din Iași lansează un nou proiect menit să aducă teatrul mai aproape de tineri – Festivalul de Teatru Contemporan UniTeatru. Provocarea...
de Ioana Nedelcu
0

 
 

Elev din Brăila, premiat cu aur la Olimpiada de Fizică a Ţărilor din Asia

Tânărul Radu Andrei, elev în clasa a XII-a la Colegiul “Nicolae Bălcescu” din Brăila, a obţinut medalia de aur la Olimpiada de Fizică a Ţărilor din Asia, care s-a desfăşurat în perioada 8-14 mai, în Vietnam. Ol...
de Ioana Nedelcu
0

 
 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Ioana Nedelcu
0

 

 

Medicii privaţi pot da reţete compensate, bilete de trimitere şi concedii medicale

Parlamentul le-a dat liber medicilor privaţi să prescrie reţete compensate sau gratuite, bilete de trimitere şi concedii medicale. Iniţiativa, care aparţine deputaţilor UDMR, obligă toate Casele Judeţene de Asigurări ...
de Ioana Nedelcu
0

 
 

Primăria Iaşi îi vânează pe şoferii cu maşini poluante

În timp ce în marile oraşe din România aerul define tot mai greu de respirat, în Iaşi, poliţiştii locali s-au instalat în trafic şi fac inventarul maşinilor care scot fum negru şi dens pe ţeava de eşapament. În l...
de Ioana Nedelcu
0

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi