Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti anunţă pe site-ul său organizarea etapei de preselecţie pentru Studioul de canto, un proiect cultural iniţiat de Alfredo Pascu, una dintre cele mai importante figuri ale operetei în România. Studioul de canto se adresează studenţilor sau absolvenţilor care doresc să îşi pună în valoare abilităţile vocale şi să îşi desăvârşească pregătirea în domeniu. Cei 6-8 tineri care vor fi aleşi în urma preselecţiei vor avea ocazia să lucreze timp de trei luni alături de Alfredo Pascu, unul dintre cei mai apreciaţi tenori ai momentului. Pregătirea se va finaliza cu un concert la care vor participa toţi absolvenţii Studioului.
Alfredo Pascu este prim-solist al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” şi are o vastă experienţă în domeniul muzical, cu peste 17 ani pe scena Operetei. A abordat de-a lungul timpului un repertoriu vast, care include titluri din operetă şi operă, dar şi lucrări vocal-simfonice.În 2004 a fost decorat de către Preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer.
Activitatea Studioului de Canto se va desfăşura între 4 martie şi 4 iunie, la sediul Bibliotecii Naţionale a României, sub forma unei sesiuni intensive de cursuri, cu o frecvenţă de 3 întâlniri/săptămână, în intervalul orar 16.00 – 20.00. Etapa de preselecţie va avea loc luni, 25 februarie, în Aula Bibliotecii Naţionale. Programul de desfăşurare al preselecţiei va fi anunţat, după încheierea înscrierilor, telefonic sau pe e-mail.
Doritorii sunt rugaţi să trimită un CV cu fotografie la adresa de e-mail cristina.nichimis@opereta.ro până la data de 22 februarie şi să pregătească două arii de operă, operetă sau musical (interpretate cu pian sau negativ). Titlul ariilor şi modul de interpretare (pian sau negativ) se vor menţiona în e-mailul de înscriere. Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este Cristina Nichimiş, tel. 0758.111.270, e-mail: [email protected]. Participarea la Studioul de canto este gratuită.
Autor: Prof. univ. asoc. Pompiliu COMŞA