Uitându-ne la portretele unora dintre cele mai frumoase femei din istorie şi citind despre cât de fermecaţi erau bărbaţii de ele şi cât de apreciate erau, ne vine destul de greu, uneori, să înţelegem motivul.
Poate că toate aceste femei erau carismatice, sau poate că definiţia frumuseţii nu era aceeaşi ca cea după care ne ghidăm noi azi. Dacă ne gândim la cum arată astăzi o femeie pe care o considerăm frumoasă şi o comparăm rapid cu Maria Stuart, care a devenit regina Scoţiei în 1542, vom înţelege mai uşor cum conceptele legate de frumuseţe s-au modificat cu trecerea timpului, putând totodată să facem o trecere în revistă a standardelor impuse de societate.
Filosofii greci au fost cei care s-au întrebat ce anume îl face pe om frumos.
Platon, care vedea frumuseţea ca rezultat al simetriei şi armoniei, a creat „proporţiile de aur” în care, printre altele, lăţimea chipului ideal era considerată ca reprezentând două treimi din lungimea acestuia, iar faţa trebuia să fie perfect simetrică. Acum, după mai bine de 2000 de ani, oamenii de ştiinţă au testat teoria filosofului şi au concluzionat că acesta avea dreptate: suntem atraşi de simetrie.
Secolul XX a adus cele mai multe modificări în privința conceptului de frumusețe, păstrând multe din obiceiurile epocii victoriene, dar creând şi altele noi, chiar mai dureroase sau mai bizare decât cele anterioare.
În anii ’20, rotunjimile femeii nu mai sunt la modă. Lenjeria corectoare, precum burtierele, este un accesoriu important, care nu trebuie să lipsească din garderoba femeii. Astfel, linia taliei coboară undeva în zona şoldurilor.
Începutul anilor 1960 are ca simbol pe manechinul Twiggy, care are două trăsături definitorii: înălţimea de 1,67 m şi o greutate de 48 kg. Este pentru prima oară când frumuseţea nu mai este definită prin sănătate, ci prin sexualitate şi faimă. De aici înainte, cosmetica şi chirurgia plastică devin „ustensilele” principale ale femeii, în drumul său spre ideal.
Incontestabil, femeia care a marcat debutul secolului XX a fost controversată Mata Hari. Controversată nu doar din punct de vedere politic (condamnată la moarte pentru spionaj și executată de francezi în contextul propagandistic al primului Razboi Mondial, cazul ei este periodic redeschis, iar sentința violent contestată), ci și din perspectiva estetică. Socotită cea mai seducătoare apariție mondenă a epocii, ea a stârnit multiple pasiuni, deși, la o privire critică a unui bărbat de azi, Mata Hari nu pare a se califica între splendorile retro. Abdomenul ei generos, de pildă, ar putea fi considerat acum un obstacol de netrecut în configurarea unei cariere sociale de succes, însă, pe atunci, simpla expunere, în mod repetat, în public, a unui petec de piele reușea să atragă până la isterie barbații înflăcărați de perspectiva unei aventuri neconvenționale, la limita exoticului. În egală măsură însă, expunerea crea și inevitabile frustrări, ceea ce conducea la reacții adverse de o ferocitate fără seamăn, astfel încât prea puțini au fost cei scandalizați la aflarea veştii că vedeta a fost condamnată pentru „spionaj“.
O frumusețe paradoxală, la limita urâțeniei sau a acelui „cumul savant de imperfecțiuni“ clamat de eseiștii englezi din secolul al XVII-lea, a reprezentat-o pictorița Frida Kahlo. Fiică a unui emigrant evreu, dar beneficiind, din partea mamei, de o puternică ascendență hindusă, „împodobită“ cu sechelele unui accident rutier petrecut în adolescență, pătimașa brunetă l-a sedus pe faimosul pictor Diego Rivera cu aerul ei semeț, subliniat inclusiv de deloc timida ei mustăcioară. În ciuda feluritelor dezavantaje de ordin fizic, artista impresiona prin lipsa de inhibiții a limbajului ei corporal, căruia îi cădeau victime nu doar bărbații, ci și nu puține femei. Pe cântăreața Chavela Vargas, de pildă, a sedus-o – coup de foudre – în timpul unui tango dintr-un local, la chiar prima lor întâlnire.
Sursa: descopera.ro
Autor: Gianina Gheorghiu
