Reforma funcţionarului public

Premierul Dacian Cioloş a prezentat luni, în faţa deputaţilor, aspecte legate de reforma statutului funcţionarului public. Ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Dîncu, a declarat că va prezenta în săptămânile urm�...
de
 

 
 

Se redeschide dosarul Mineriadei

Parchetul ICCJ a anunţat începerea urmăririi penale în dosarul Mineriadei. Acţiunea este pe numele unor persoane, pentru infracţiunii contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa ...
de
 

 
 

Decoraţii pentru SMURD

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat ieri cu ordinul „Meritul Sanitar” în grad de ofiţer mai mulţi medici şi asistenţi medicali SMURD, din mai multe centre ale Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi De...
de
 

 

 

România constituţională

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că adoptarea Constituţiei în urmă cu 24 de ani a făcut posibilă dezvoltarea unei democraţii bazate pe statul de drept, precizând că încurajează instituţiile care veghea...
de
 

 
 

Continental Braşov caută 180 angajaţi noi

Continental Brașov poate produce, la capacitate maximă, peste 10 milioane de unități de alimentare cu combustibil pe an. Ca să reușească acest lucru, compania va angaja în lunile martie și aprilie peste 180 de persoane...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi