10 Mai – Ziua Regalităţii

Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. Din aprilie anul acesta, ziua de 10 Mai este şi zi...
de Laura Romila
 

 
 

Votul prin corespondenţă, constituţional

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat ieri la Bratislava, că legea votului prin corespondenţă, în privinţa căreia s-a emis decizia de constituţionalitate, este „promulgabilă” şi că, dacă sunt definitiva...
de
 

 
 

Legea votului prin corespondenţă, la Cameră

Proiectul legii votului prin corespondenţă a fost adoptat, luni, de plenul Senatului, fiind înregistrate 117 voturi „pentru” şi zece „împotrivă”. Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proie...
de
 

 

 

Bilanţul tragediei din Colectiv

Bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns la 46 de morţi. Ultima victimă este jurnalista Teodora Maftei, care a murit la clinica din Israel, unde a fost transferată săptămâna trecută. După incendiul din clubul Colectiv, ...
de
 

 
 

Doliu în lumea artistică

Mircea Albulescu s-a stins din viaţă vineri la Spitalul Floreasca din Capitală. Actorul avea 81 de ani şi suferea de probleme cardiace de mult timp. De altfel, în urmă cu doi ani, actorul a fost supus unei triple operaţi...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi