Consiliul Concurenţei a adunat la Galaţi administraţiile din şase judeţe

Pe parcursul a două zile, începând din această dimineaţă, o delegaţie la vârf din Consiliul Concurenţei face o vizită la Galaţi, cu prilejul unei serii de întâlniri atât cu autorităţile locale, cât şi cu repre...
de
 

 
 

Pregătirea reuniunii statelor din Europa centrală şi de est

Klaus Iohannis l-a primit marţi, pe platoul de ceremonii de la Palatul Cotroceni, pe preşedintele polonez, Andrzej Duda, urmând ca cei doi să aibă convorbiri şi să susţină o declaraţie de presă comună. Preşedintele...
de
 

 
 

Votul prin corespondenţă, constituţional

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat ieri la Bratislava, că legea votului prin corespondenţă, în privinţa căreia s-a emis decizia de constituţionalitate, este „promulgabilă” şi că, dacă sunt definitiva...
de
 

 

 

Încă un primar la Beciul Domnesc

Primarul municipiului Craiova, Lia-Olguţa Vasilescu, a fost reţinută de procurorii anticorupţie pentru 24 de ore fiind acuzată de patru fapte de luare de mită, trei infracţiuni de folosirea autorităţii sau influenţei...
de
 

 
 

CUM ÎȚI IEI APARTAMENT PE LITORAL ÎN RATE

A venit vacanţa mare! În curând, litoralul românesc va fi locul cel mai aglomerat din ţară. Toţi căutăm confort la un preţ bun. Ar fi ideal să putem avea propria locuinţă la mare… Începând cu acest an, avem...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi