Delta Dunării dezvoltată pe termen lung

A fost semnat Acordul de Parteneriat 2014-2020 între Guvernul României şi Comisia Europeană, prin care se asigură fondurile necesare celor mai importante investiţii ce urmează a fi derulate în România în următoarea p...
de
 

 
 

Prognoza meteo la Iaşi – marţi, 24 ianuarie 2017

Vremea este rece, cerul este acoperit cu nori risipiţi. Ziua se înregistrează temperaturi de -2 grade Celsius,  dar care se resimt ca -6 grade Celsius, pe fondul unui vânt de 9 km/h dinspre Nord-Vest. Noaptea cerul este î...
de
 

 
 

Laboratorul Verde al Reciclării la Iași

Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și cu Ministerul Mediului și Pădurilor, a lansat în premieră în România programul Laboratorul Verde al Reciclării, o ino...
de
 

 

 

Planuri de construire a unor clădiri pe Lună

Potrivit Mediafax, compania Fosters and Partners, din Londra, a dezvăluit planurile de construire a unor clădiri pe Lună, cu ajutorul tehnologiei printării 3D şi cu materiale care există deja pe suprafaţa satelitului. Id...
de
 

 
 

Somnul este perturbat în nopțile cu Lună Plină

Potrivit Mediafax, cercetătorii elvețieni au descoperit că somnul este perturbat în nopțile cu Lună Plină. În nopţile cu Lună plină, activitatea cerebrală asociată cu faza profundă a somnului scade cu 30%, iar oam...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi