Archive for octombrie 27th, 2016
 

 

Extinderea spaţiilor verzi la Iaşi

Administraţia municipiului Iaşi a început reabilitarea parcurilor din oraş. Astfel, în această perioadă, continuă campania de extindere, reabilitare şi modernizare a spaţiilor verzi. După finalizarea reamenajării ...
de
 

 
 

Controverse fără sfârșit pe tema șoselei Iași-Țibănești

La ședința Consiliului Județean Iași de săptămâna aceasta s-au luat din nou în discuție problemele apărute la refacerea drumului Iași-Țibănești. În luna septembrie au fost constatate grave abateri la execuția ac...
de
 

 
 

Gala Scriitorilor Anului, la Iaşi

Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iaşi, în parteneriat cu Primăria municipiului, Fundaţia Culturală „Poezia Iaşi” şi Casa de Cultură a municipiului „Mihai Ursachi”, organizează prima ediție a „Galei...
de
 

 

 

Iaşul va avea două muzee noi

Consilierii judeţeni au hotărât: în centrul Iaşului va fi deschis un muzeu al Holocaustului şi unul al revistei „Viaţa românească“. Cele două vor funcţiona într-o clădire de pe strada Vasile Alecsandri, imobil ...
de
 

 
 

Lista finală PMP a fost depusă

Filiala ieşeană a Partidului Mişcarea Populară a depus listele finale pentru parlamentare. Preşedintele filialei, deputatul Petru Movilă, a subliniat faptul că listele sunt formate numai din ieşeni, neexistând imixtiun...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi