Archive for noiembrie 19th, 2015
 

 

Oportunităţi pentru comunitatea rromă

Printre valorile democratice pe care statele Uniunii Europene şi le asumă se numără şi egalitatea de şanse pentru minorităţile entice. În virtutea acestei realităţi europene, în perioada 2015-2020, România va avea ...
de
 

 
 

Pasajul de la Ţigarete, aproape finalizat

Autorităţile ieşene sunt optimiste cu privire la data la care pasajul Octav Băncilă va fi dat în folosinţă. Capătul dinspre cartierul Alexandru cel Bun şi vârful de rampă au fost deja asfaltate, singura porţiune ce...
de
 

 
 

Celebrarea spiritului naţional

Anul trecut, evenimentele dedicate zilei naţionale la Iaşi au înregistrat un record de audienţă, de peste 10.000 de persoane. Nici anul acesta, Iaşul nu se va lăsa mai prejos, după cum a declarat primarul Mihai Chirica....
de
 

 

 

Ritmuri de jazz la Iaşi

Unul dintre cei mai importanţi cântăreţi români de jazz, Ion Baciu Junior, a concertat miercuri seară la Iaşi. Născut într-o familie cu tradiţie muzicală, tatăl fiind dirijor al Filarmonicii „Moldova”din Iaşi, ...
de
 

 
 

Nostalgici la Muzeul Unirii

La ultimul colocviu organizat miercuri de reprezentanţii Campaniei,,Oamenii Timpului” la Muzeul Unirii, s-a discutat despre manifestarea comunismului în perioada postcomunistă. Cel de-al treilea colocviu  „Oamenii Timpu...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi