Archive for noiembrie 17th, 2015
 

 

Doborârea aeronavei ruseşti a fost un act terorist

Prăbuşirea avionului rusesc Airbus A321 în Egipt, la 31 octombrie, a fost cauzată de explozia unui dispozitiv exploziv improvizat, a anunţat marţi şeful Serviciului rus de Securitate (FSB), confirmând astfel că doborâ...
de
 

 
 

Noime în retina gulagului românesc

Casa de cultură a municipiului Iaşi „Mihai Ursachi” a găzduit vineri, 13 noiembrie, un eveniment artistic complex. Astfel, au fost lansate două din cărţile recente ale prolificului scriitor Aurel Brumă, aflat într-o...
de
 

 
 

Franţa cere oficial ajutorul UE

Franţa a cerut oficial marţi ajutorul altor state membre ale Uniunii Europene, în urma atacurilor teroriste comise vineri la Paris, soldate cu cel puţin 129 de morţi şi revendicate de gruparea Stat Islamic. Mai mulţi dip...
de
 

 

 

Posturi ocupate prin concurs

Casa Pătrată a găzduit marţi, conferinţa în care reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Iaşi, au prezentat pe scurt stagiile de implementare a programului Naţional de Cadastru şi Carte Funci...
de
 

 
 

Anvelopele la control!

Controale la comercianţii de anvelope. Luna aceasta, lucrătorii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Nord-Est din Iaşi vor efectua verificări de sezon. Printre acţiunile tematice se numără ...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi