Archive for octombrie, 2015
 

 

Parfum de tei de import prin Primărie

O parte din proiectele Consiliului Local aflate în derulare, au fost dezbătute astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată la sediul Primăriei Iaşi. Un prim proiect abordat în cadrul conferinţei a fost ...
de
 

 
 

Operaţiuni terestre în Orientul Mijlociu

Statele Unite vor iniţia operaţiuni terestre directe împotriva reţelei teroriste Statul Islamic, în Siria şi Irak, anunţă secretarul american al Apărării, Ashton Carter. Şeful Pentagonului a oferit ca exemplu operaţ...
de
 

 
 

Omagierea seniorilor artei ieşene

La Casa cu absidă a avut loc marţi, 27 octombrie, festivitatea de premiere a seniorilor artei ieşene. Iniţiativa acestui proiect aparţine Primăriei Municipiului Iaşi, reprezentând o preţuire a celor care, prin activita...
de
 

 

 

Noi curse externe de pe Aeroportul Iaşi

Miercuri, 28 octombrie, a fost inaugurată cursa aeriană spre Londra de pe Aeroportul Internaţional Iaşi, cursele fiind operaţionale în fiecare zi de miercuri şi duminică. Reamintim faptul că marţi a fost inaugurată c...
de
 

 
 

Intervenţii chirurgicale la Oncologie

Ieşencele pot fi operate în luna noiembrie la Oncologie de un medic din Franţa. Femeile au oportunitatea de a beneficia gratuit de o astfel de operaţie. Intervenţiile chirurgicale care au loc la Institutul Regional de Onco...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi