Luni a avut loc conferinţa de încheiere a proiectului ,,Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional”. Proiectul a urmărit creşterea eficienţei şi atractivităţii pentru utilizatori. La întâlnire s-a discutat despre proiectarea şi execuţia lucrărilor în Aeroportul Iaşi, pentru realizarea suprafeţelor de mişcare aferente unei piste noi cu lungimea de 2400 m, extinderea suplimentară a platformei parcare aeronave şi finalizarea terminalul de pasageri T3.
Prin modernizarea infrastructurii Aeroportului Internaţional Iaşi se asigură accesul la serviciile de transport aerian tuturor clienţilor, inclusiv al persoanelor cu dizabilităţi. Terminalul de pasageri este dimensionat pentru un trafic de aproximativ 2 milioane călători anual. Valoarea totală a proiectului a însumat 256 milioane lei.
Diana Mihai