Archive for ianuarie, 2017
 

 

Bătaie pe plăcinte

După manifestările organizate la Iaşi cu ocazia Micii Uniri, participanţii au primit o masă caldă din partea municipalităţii. Imediat după parada militară, oamenii au năvălit peste bucătăresele care abia mai reuş...
de
 

 
 

Florin Piersic revine la Iaşi

Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români ai tuturor timpurilor, Florin Piersic, este invitatul de onoare a Ateneului din Iaşi. Spectacolul extraordinar „Florin Piersic pur şi simplu“ revine la Iaşi pentru o nouă ...
de
 

 
 

Un nou referendum la orizont

Preşedintele Klaus Iohannis, a declanşat, marţi, în conformitate cu prevederile din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional în privinţa continuării luptei împotriva corupţiei şi...
de
 

 

 

Ameninţări politice pentru primarul Iaşului

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a precizat că primarul Iaşului, Mihai Chirica, ar trebui să îşi ceară scuze liderului PSD, Liviu Dragnea, pentru criticile de ”prostovan” formulate, în ...
de
 

 
 

Preţuri mai mici pentru apartamentele noi

Pe piaţa imobiliară, anul 2016  a adus schimbări majore. Dacă preţul apartamentelor vechi a crescut, preţul apartamentelor noi a resimţit o scădere de peste cinci procente. Chiar dacă unii clienţi au rămas fideli zo...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi