Economic

ianuarie 30, 2013
 

România ar trebui să facă mai mult pentru statul de drept

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Potrivit Mediafax, Comisia Europeană consideră că România ar trebui să facă mai mult pentru funcţionarea statului de drept, purtătorul de cuvânt Mark Gray precizând că câţiva paşi s-au realizat, dar nu toţi cei recomandaţi de CE.

„S-au înregistrat progrese, dar din raport se înţelege foarte bine că mai sunt lucruri de făcut”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei. Oficialul UE a spus că Guvernul român a începlinit multe dintre recomandările CE privind statul de drept. Sursa: Mediafax





 
 

 

Situaţia statului de drept în Polonia

Comisia Europeană va dezbate situaţia statului de drept în Polonia pe 13 ianuarie, fiind prima etapă a declanşării unei posibile proceduri de sancţionare, după ce Parlamentul polonez a adoptat o lege care supune mass-me...
de
 

 
 

Arad, „Capitală Verde a Europei”

Comisia Europeană a aprobat candidatura oraşului Arad pentru titlul „Capitală Verde a Europei” în 2018, anunţând lista celor şapte localităţi de pe continent ale căror candidaturi au fost acceptate în urm...
de
 

 
 

Discuţii la Cotroceni şi la Palatul Victoria

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene a ajuns ieri la Palatul Victoria, pentru a avea convorbiri cu prim-ministrul Victor Ponta, precum şi cu alţi membri ai Executivului, în b...
de
 

 

 

Noul plan de repartizare a refugiaţilor

Comisia Europeană va propune în martie un nou plan de repartizare în statele membre UE a 200.000 de refugiaţi, aduşi direct din taberele situate în Turcia, Iordania şi Liban, pentru a combate fluxul masiv de imigranţi c...
de
 

 
 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi