Economic

iulie 3, 2015
 

Noi modificări la legea societăţilor comerciale

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Luna iulie vine cu o serie de modificări legislative ce îi va afecta şi pe agenţii economici ieşeni. Printre noile reglementări se numără şi o modificare ce prevede dizolvarea obligatorie a firmelor în anumite situaţii, din oficiu sau la cererea oricărei persoane interesate.

Nedepunerea la timp a situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile este unul din motivele pentru care firmele vor fi radiate din oficiu sau la cererea ANAF ori a creditorilor. Expirarea contractului de închiriere sau de comodat cu privire la sediul social este o altă situaţie care va duce, din această lună, la dizolvarea societăţilor, urmată de lichidarea şi radierea acestora.

Legea pentru modificările şi completările unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerţului, a fost promulgată în luna iunie de preşedintele României, Klaus Johannis. Prevederile acestei legi vor intra în vigoare în etape, după publicarea în Monitorul Oficial.

Iaşul are aproximativ 24.000 de firme iar anul acesta, în primele cinci luni, aproape  300 de societăţi au fost dizolvate, cu 100 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

Reporter: Carmen STANCIU





 
 

 

Peste 1 milion de români au salariile diminuate în urma revoluției fiscale adoptată de Guvern

Blocul Național Sindical (BNS) anunță într-un comunicat că 1,2 milioane de angajați români au salariile diminuate și alți peste șase sute de mii sunt expuși riscului de diminuare, în urma revoluției fiscale. BNS af...
de Laura Romila
 

 
 

COMBUSTILI MAI IEFTINI, DE LA 1 IULIE

Plecăm în vacanţă, dar costurile legate de combustibili ne strică planurile. Până la mare, comsumăm, în medie, un plin de benzină sau motorină… Deşi preţul barilului de ţiţei,  a scăzut sub 30 de dolari �...
de Laura Romila
 

 
 

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 2,93%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut din nou marţi, ajungând la 2,93%, comparativ cu 2,92% cât era luni. Potrivit datelor Băncii Naţi...
de Laura Romila
 

 

 

Ministrul Finanțelor confirmă faptul că Guvernul lucrează la o evaluare a Pilonului II de pensii

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a confirmat faptul că Guvernul României lucrează în prezent la o evaluare a ”tuturor posibilităților” legate de Pilonul II de pensii. El a declarat că ”ceea ce va i...
de Laura Romila
 

 
 

Indicele ICE al dolarului, la cel mai ridicat nivel din 2018!

Un important indice al dolarului a atins miercuri un nou maxim al anului 2018, iar francul elveţian şi yenul japonez au crescut la rânndul lor, ca urmare a revenirii geopoliticii în centrul atenţiei investitorilor de pe pi...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi