Economic

iunie 25, 2018
 

COMBUSTILI MAI IEFTINI, DE LA 1 IULIE

Mai multe articole de »
Postat de: Laura Romila
Etichete:

Plecăm în vacanţă, dar costurile legate de combustibili ne strică planurile. Până la mare, comsumăm, în medie, un plin de benzină sau motorină…
Deşi preţul barilului de ţiţei,  a scăzut sub 30 de dolari în 2016, a depăşit luna trecută 80 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2014!. Care este explicaţia?

Cele 14 membre ale OPEC şi cele zece state din afara cartelului participante la reuniunea de la Viena au acceptat din ianuarie 2017 să-şi reducă producţia combinată cu 1,8 milioane de barili pe zi, deşi problemele din Venezuela, Libia şi Angola au dus la reducerea producţiei la aproximativ 2,8 milioane barili pe zi în ultimele luni.

Vestea bună este aceea că Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol a decis majorarea producţiei de ţiţei, o decizie sprijinită de Arabia Saudită, în timp ce statele care se opun susţin că este o încercare oportunistă de a capitaliza problemele rivalei Riadului, Iranul.

Cu toate acestea, plec la drum cu dorinţa fermă de a reuşi să mă încadrez în bugetul alocat vacanţei de vară!

Autor: Andrei Constantin
Sursa: InCont.ro
Foto: google.com





 
 

 

Peste 1 milion de români au salariile diminuate în urma revoluției fiscale adoptată de Guvern

Blocul Național Sindical (BNS) anunță într-un comunicat că 1,2 milioane de angajați români au salariile diminuate și alți peste șase sute de mii sunt expuși riscului de diminuare, în urma revoluției fiscale. BNS af...
de Laura Romila
 

 
 

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 2,93%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut din nou marţi, ajungând la 2,93%, comparativ cu 2,92% cât era luni. Potrivit datelor Băncii Naţi...
de Laura Romila
 

 
 

Ministrul Finanțelor confirmă faptul că Guvernul lucrează la o evaluare a Pilonului II de pensii

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a confirmat faptul că Guvernul României lucrează în prezent la o evaluare a ”tuturor posibilităților” legate de Pilonul II de pensii. El a declarat că ”ceea ce va i...
de Laura Romila
 

 

 

Indicele ICE al dolarului, la cel mai ridicat nivel din 2018!

Un important indice al dolarului a atins miercuri un nou maxim al anului 2018, iar francul elveţian şi yenul japonez au crescut la rânndul lor, ca urmare a revenirii geopoliticii în centrul atenţiei investitorilor de pe pi...
de Laura Romila
 

 
 

România, Croaţia şi Bulgaria, cele mai sărace ţări din UE, se gândesc la adoptarea euro

Cele mai sărace state membre ale Uniunii Europene şi-au propus să adere la zona euro, informează Bloomberg. Ultima este România, care, săptămâna trecută, a anunţat că îşi va prezenta strategia până la sfârşitul...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi