Corul de muzică psaltică „Byzantion” din Iași cântă în Polonia în cadrul celei de-a XXXVIII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Muzică în vechea Cracovie” şi al Festivalului Internaţional de Muzică de la Mielec. Concertele sunt susținute de către Institutul Cultural Român din Varșovia și vor avea loc în zilele de joi, 22 august, în Biserica Maicii Domnului din Mielec, repectiv vineri, 23 august, în Biserica Dominicană, situată în apropierea Pieţei Mari a Cracoviei.
Printre participanţii din acest an de la Festivalul Internaţional „Muzică în vechea Cracovie” se numără muzicieni din Elveţia, Germania, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, România, Rusia şi Statele Unite ale Americii.
Concertul Corului „Byzantion” reprezentă cea de-a cincea prezenţă românească la celebrul Festival „Muzică în vechea Cracovie”, după ce, în anii trecuţi, concertele Corului „Preludiu”, Corului „Madrigal”, Grupului psaltic „Stavropoleos” şi Cvartetului Bălănescu au primit feedback-uri pozitive.
Festivalul Internaţional de Muzică de la Mielec a fost înfiinţat în anul 1998. În fiecare an reuneşte printre invitaţi solişti prestigioşi, coruri, ansambluri camerale şi orchestre mari. Concertul Corului „Madrigal” din anul 2008 a reprezentat prima prezenţă românească la Festival.