Tineret

noiembrie 29, 2012
 

Zilele Teatrului Ludic: 4-8 decembrie 2012

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: ,
În perioada 4-8 decembrie 2012, la Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi vor avea loc Zilele Teatrului Ludic. Festivalul de teatru a ajuns la a V-a ediţie şi vă aşteaptă cu spectacole cât mai interesante şi atractive.De asemenea, la ediţia de anul acesta avem reprezentanţi naţionali, dar şi internaţionali. Pe scenă vor urca trupe atât din ţară, Bucureşti, Galaţi, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Alba-Iulia, Sf. Gheorghe, Tg. Mureş, cât şi trupe venite din Iran, Cehia, Franţa, Spania, Israel şi Republica Moldova.
MARŢI, 4 DECEMBRIE

16.00 – Prea trista comedie şi tragica moarte a lui Pyram şi a Thiseei, adaptare după W. Shakespeare, „So Trupa”, Palatul Copiilor Iaşi – Sala Gaudeamus, CCS

17.00 – Cerere în căsătorie, după A.P. Cehov, Teatrul „Parc Copou”, Casa de Cultură „M. Ursachi” Iaşi – Sala Casei de Cultură „M. Ursachi” (Copou)

17.30 – Dessins invisibles, adaptare după A. de Saint-Exupéry (Micul Prinţ), Trupa „Les Apos”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi – Sala Gaudeamus, CCS – spectacol în limba franceză

19.00 – Apparemment non, adaptare după Matei Vişniec, Trupa „Mooz”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi – Sala Gaudeamus, CCS – spectacol în limba franceză

20.30 – Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea, adaptare după I.L. Caragiale, Trupa „Teatru ‘ntre cămine”, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi – Sala Gaudeamus, CCS

22.30 – Spectacol Café-Teatru – Pub „Underground” (Galeriile „Ştefan cel Mare”, demisol)

MIERCURI, 5 DECEMBRIE
16.00 – Les Chatouilles, adaptare după Alain Gibaud, Formaţia „Farouches”, Liceul „G. Ibrăileanu” Iaşi – Sala Gaudeamus, CCS – spectacol în limba franceză

17.00 – Jacques sau Supunerea, de Eugène Ionesco, Trupa „E.T.C.”, Clubul CFR Iaşi – Sala Clubului CFR (Râpa Galbenă)

17.30 – Black Comedy, de Peter Shaffen, Grupul „Skepsis”, Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia – Sala Azur, CCS

19.00 – Iubirea e un lucru foarte mare, adaptare după texte de Ion Băieşu, Teatrul Studenţesc „Thespis”, Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara – Sala Clubului CFR (Râpa Galbenă)

20.30 – Poveşti de familie, adaptare după B. Srbljanovic, Teatrul Studenţesc „Ludic”, Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi – Sala Gaudeamus, CCS

22.30 – Spectacol Café-Teatru – Pub „Underground” (Galeriile „Ştefan cel Mare”, demisol)

JOI, 6 DECEMBRIE
11.30-13.30 – Atelier de teatru susţinut de actorul şi regizorul Eugene Nacht (Israel)

16.00 – Ahogyan a víz tükrözi az arcot (Chipul din oglinda apei), teatru-documentar creat de Fazakas Misi, Teatrul Independent „Osonó” Sfântu Gheorghe – Sala Casei de Cultură „M. Ursachi” (Copou) – spectacol în limba maghiară, supratitrat în limba română

16.30 – Ultimul Don Juan, de Paul Ioachim, Trupa „E.T.C.”, Clubul CFR Iaşi – Sala Clubului CFR (Râpa Galbenă)

17.00 – Aşteptându-l pe spectator, adaptare după Matei Vişniec, Teatrul Studenţesc „Thespis”, Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara – Sala Azur, CCS

18.30 – Zoo Story, de E. Albee, Teatrul Mic, Chişinău, Republica Moldova – Sala Azur, CCS

20.00 – Un şoarece bătrân de teatru, recital după A.P. Cehov, Teatrul Studenţesc „Ludic”, Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi – Sala Studio Ludic, CCS

21.00 – Desembre 2012 (Decembrie 2012), Teatre de Contacte, Girona, Spania – Sala Gaudeamus, CCS

22.30 – Spectacol Café-Teatru – Pub „Underground” (Galeriile „Ştefan cel Mare”, demisol)

VINERI, 7 DECEMBRIE
11.30-13.30 – Atelier de teatru susţinut de actorul şi regizorul Eugene Nacht (Israel)

16.00 – Demain l’aurore (Zorii zilei de mâine), musical creat de Jean-François Gallon şi Frédéric Larrieu, Compania de Teatru „La Petite Famille”, Souillac, Franţa – Sala Casei de Cultură „M. Ursachi” (Copou)

17.30 – Amor în micul Paris, adaptare după I.L. Caragiale, Trupa „Teatru ‘ntre cămine”, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi – Foaier, CCS

18.30 – Amalia dýchá zhluboka (Amalia respiră adânc), de Alina Nelega, Compania de Teatru „Karel Čapek”, Dĕčin, Republica Cehă – Sala Casei de Cultură „M. Ursachi” (Copou)

20.30 – 8 femei, de Robert Thomas, Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Arte, Specializarea „Artele spectacolului”, anul III, Bucureşti – Sala Casei de Cultură „M. Ursachi” (Copou)

SÂMBĂTĂ, 8 DECEMBRIE
16.00 – Decor, de Iulia Grigoriu, Trupa „Quasar”, Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi – Sala Gaudeamus, CCS
– Simfonie nescrisă la lumina lunii, spectacol de teatru-dans creat de Diana Tănase şi Bogdan Căpătan, Trupa „De ce ficatul?”, Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi – Sala Gaudeamus, CCS

17.30 – Frumosul indiferent, adaptare după Jean Cocteau, Compania „Studio 24”, Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti – Sala Azur, CCS

18.30 – Despre sexul femeii – câmp de luptă în războiul din Bosnia, adaptare după Matei Vişniec, Teatrul Studenţesc „Ludic”, Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi – Sala Studio Ludic, CCS

19.30 – Edith Piaf, după un scenariu de Sorin Misirianţu, Teatrul Studenţesc „Gaudeamus”, Clubul Cultural al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca – Sala Azur, CCS

20.30 – Canarul albastru, după un scenariu de Mihai Mălaimare, Teatrul Masca, Bucureşti – Sala Gaudeamus, CCS

Spectacole Café-Teatru propuse în Pub „Underground”:
• Zoo Story, de A. Albee (Teatrul Mic, Chişinău)
• Ultimul Godot, după Matei Vişniec (Teatrul Studenţesc „Ludic”)
• Poem irlandez pentru vioară şi suflet, după John Kendrick (Teatrul Studenţesc „Ludic”)
• Cerere în căsătorie, după A.P. Cehov (Teatrul Studenţesc „Ludic”)
• O noapte furtunoasă, după I.L. Caragiale (Teatrul Studenţesc „Ludic”)

INTRAREA ESTE LIBERĂ LA TOATE SPECTACOLELE !

Sursa: Casa de Cultură a Studenților Iași

Autor: Smaranda Năstasă




 
 

 

Istoria automobilului în România

România anului 2018 este o ţară supraaglomerată de maşini. Nu concepem deplasarea fără maşină! Ne plângem frecvent că trăim într-un mediu extrem de poluat…Țara noastră nu are o bogată istorie în ceea ce p...
de Laura Romila
 

 
 

VREAU!

„Vreau să ne jucăm, vreau să îmi cumperi gadget-uri, vreau să plec în tabără, vreau să ies cu prietenii” – un șir nesfârșit de cereri, care debutează în prima zi de viață a copilului și ține până c...
de Laura Romila
 

 
 

Generația „NEET”

Guvernul vrea să convingă angajatorii din România să încheie contracte de muncă și cu tinerii care nu sunt preocupați de școală, numiți de specialiști ″Generația NEET″⁣. Dacă angajatorul depune o cerere la a...
de Laura Romila
 

 

 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 
 

CASE DE SUTE DE ANI, MUTATE PENTRU CA TURIȘTII SĂ AJUNGĂ MAI UȘOR LA ELE

Bucovina, o parte a României puțin știută, care-i fascinează pe vizitatori cu frumusețea ei, își păstrează tradițiile și autenticitatea. În ultimii ani, zeci de case vechi au fost renovate și de multe ori mutate, ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi