Tineret

ianuarie 17, 2014
 

Târg de antichităţi, promoţii şi teatru de păpuşi, în acest weekend, la Palas

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Palas Mall îi invită pe toţi ieşenii şi nu numai să petreacă un sfârşit de săptămână relaxant, bucurându-se de sesiunile de shopping, cu promoţii de până la 70%, şi de evenimentele speciale, dedicate lor. Târg de obiecte cu patina timpului, concerte de pian şi teatru de păpuşi se află pe agenda Palas Mall.

De vineri până duminică, 17 – 19 ianuarie, Atriumul Palas Mall va găzdui prima ediţie din acest an a Târgului de Artă şi Antichităţi. În cele trei zile, timpul va fi dat înapoi pentru a admira obiecte ancorate în trecut, cu o valoare nepreţuită. Colecţionari din toate colţurile ţării vor expune articole deosebite, încărcate cu amintiri şi poveşti care abia aşteaptă să fie spuse: piese de mobilier, tablouri, statuete, bijuterii şi argintărie, ceasuri de colecţie (de masă, de şemineu, de buzunar, de mână), numismatică, filatelie, porţelanuri şi alte articole învăluite în mister.

Atmosfera nostalgică va fi acompaniată, în toate cele trei zile de desfăşurare a târgului, între orele 16.00 şi 18.00, de cele mai îndrăgite refrene interpretate la pian.

Duminică este ziua dedicată prichindeilor. De la ora 11.00 şi de la ora 18.00, în piaţeta Intersport, cei mici vor avea prilejul de a se întâlni cu marionetele Teatrului de Păpuşi „Aşchiuţă”. Personajele din poveştile „Scufiţa Roşie” şi „Albă ca Zăpada” le vor oferi năzdrăvanilor un spectacol de neuitat.

În plus, magazinele s-au pregătit cu discount-uri şi mai mari, de până la 70%, pentru colecţiile de iarnă. Pasionaţii de cumpărături îşi vor reînnoi garderoba cu piesele vestimentare mult dorite şi cu articole la preţuri ispititoare.

 





 
 

 

Istoria automobilului în România

România anului 2018 este o ţară supraaglomerată de maşini. Nu concepem deplasarea fără maşină! Ne plângem frecvent că trăim într-un mediu extrem de poluat…Țara noastră nu are o bogată istorie în ceea ce p...
de Laura Romila
 

 
 

VREAU!

„Vreau să ne jucăm, vreau să îmi cumperi gadget-uri, vreau să plec în tabără, vreau să ies cu prietenii” – un șir nesfârșit de cereri, care debutează în prima zi de viață a copilului și ține până c...
de Laura Romila
 

 
 

Generația „NEET”

Guvernul vrea să convingă angajatorii din România să încheie contracte de muncă și cu tinerii care nu sunt preocupați de școală, numiți de specialiști ″Generația NEET″⁣. Dacă angajatorul depune o cerere la a...
de Laura Romila
 

 

 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 
 

CASE DE SUTE DE ANI, MUTATE PENTRU CA TURIȘTII SĂ AJUNGĂ MAI UȘOR LA ELE

Bucovina, o parte a României puțin știută, care-i fascinează pe vizitatori cu frumusețea ei, își păstrează tradițiile și autenticitatea. În ultimii ani, zeci de case vechi au fost renovate și de multe ori mutate, ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi