Tineret

mai 17, 2018
 

Studenţii de la TUIASI reproduc un obuzier de acum 100 de ani

Mai multe articole de »
Postat de: Laura Romila
Etichete:

La începutul lunii iunie Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi va organiza un eveniment în cadrul căruia va fi prezentată o monografie dedicată unui obuzier care a fost construit în urmă cu 100 de ani la Iaşi. O miniatură 3D a obuzierului va fi printată de studenţii şi profesorii de la facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial.

Puţină lume ştie că la Iaşi s-a făcut armament. Puţini sunt cei care ştiu că la Iaşi s-a făcut şi muniţie, că industria ieşeană, aşa cum era atunci, a fost implicată în efortul de război.

Este vorba de o acţiune care a avut loc acum 100 de ani, când la Atelierele CFR Nicolina a fost dislocat arsenalul militar şi o parte din artileria grea a României

Erau piese de cetate, piese stabile, dar adaptate cu ajutorul tehnologiei aflate la acea vreme în plină dezvoltare.  Din 1917 a început proiectarea unei piese de artilerie foarte complexe.

Obuzierul va fi reprodus pe o imprimantă 3D,  iar Universitatea Tehnică din Iaşi va pune în circulaţie nişte reproduceri la scară.

Obuzierul va fi prezentat în cadrul unui eveniment ce va fi organizat în luna iunie în cadrul Centenarului Marii Uniri.

Reporter: Anda MATEI, Apollonia TV





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi