Tineret

septembrie 6, 2013
 

Peste 90 de invenții au fost expuse la Concursul Național Tehnico-Științific „Învățăm să inventăm”

Vineri, 6 septembrie, de la ora 11.00, a avut loc festivitatea de premiere a micilor inventatori, participanți la cea de-a opta ediție a Concursului Național Tehnico-Științific „Învățăm să inventăm”. Elevi ai cercurilor tehnice de la Palate, Cluburi ale Copiilor și școli din 14 centre din România au participat cu lucrări din domeniul tehnico-aplicativ și științific. Concursul național a început joi, 5 septembrie, și se va încheia sâmbătă, 7 septembrie, cu demonstrații tehnice și prezentarea materialelor video.  Concursul este organizat de Palatul Copiilor din Iași, Cercurile de automatizări și construcții machete, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Casa Corpului Didactic din Iași, Institutul Național de Inventică Iași și Forumul Inventatorilor Români.

Ceasul cu hologramă, mașina care scanează mișcările omului, aparatul de ionizare, elicopterul ghidat prin telecomandă sau roboții inteligenți sunt doar câteva din cele  peste 90 de exponate prezentate la Concursul Național Tehnico-Științific.

La ediția de anul acesta au participat peste 150 de copii din 12 județe ale României: Argeș, Bihor, Bistrița, Botoșani, Galați, Buzău, Bacău, Pitești, Hunedoara, Mehedinți, Sălaj, Mureș, Suceava, Tulcea, Vâlcea și Iași. Din Iași au participat aproximativ 30 de elevi de la licee și școli gimnaziale.

Dr. ing. Andrei Victor Sandu de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași reprezintă Formul Inventatorilor Români la fiecare ediție a concursului. „În urmă cu peste 20 de ani am călcat pe aceiași pași ca acești copii. Asistăm la o evoluție majoră din partea tehnică, dar și culturală a orașului Iași. Copiii ieșeni se întorc de la competiții cu premii importante. Pe plan național, Iașul se află pe podium întodeauna. Românul s-a născut inventator, trebuie doar să știe să își pună în practică ideile sale”.

Dr. Ing. Andrei Sandu, care jurizează acest concurs de trei ediții, povestește cât este de greu procedeul de jurizare a unui copil inventator față de un adult inventator. „Când vine vorba să jurizezi un copil este mai dificil pentru că este foarte important să îi evaluezi corect, dar să-i și promovezi. Dacă simțim o scânteie de geniu trebuie să o susținem și să o promovăm. Ei sunt savanții de mâine. Avem nevoie de tineri cu pregătire, iar primul pas îl reprezintă cercurile la nivel primar”.

Zeci de inventatori au fost premiați

Zeci de elevi prezenți la eveniment cu lucrări au fost răsplătiți cu premii pentru invențiile realizate .

De la Palatul Copiilor din Iași, au obținut premiul I la secțiunea de lucrări tehnice elevii: Vlad Țipu, Vlăduț Arsene, Teodora Marghiroman, Codrin Hadriga, Dragoș Solomon, Petru Bălan, Florin Crețu,  Andrei Axinte, Mihai Mihalache, Alexandru Ilievici, Smaranda Moțoc, Irina Popescu, Teodora Niculăiță, Răzvan Bujor, Daniel Ciocan, Gheorghe Balan, Adrian Covaci.

Elevii Alin Vultur și Alin Perghel de la Palatul Copiilor din Târgu Mureș, coordonați de prof. Horia Graur, au câștigat pentru a cincea oară premiul I la secțiunea lucrări tehnice și referate, participând cu trei lucrări tehnice.

„Câștigul de anul acesta confirmă faptul că lucrările au valoarea recunoscută. Suntem printre cei mai buni. Cea mai interesantă lucrare este dispozitivul de prelucrare de coordonate asistat de calculator (CNC) cu care se pot realiza prelucrări de circuite imprimate. Cu acest dispozitiv se poate desena pe calculator după care se transpune pe cablajul imprimat. Se poate adapta și pentru prelucrări de natură artistică.  A fost conceput la noi în cerc și urmează să-l dotăm cu un laser performant. Celelalte două lucrări sunt aparatul pentru obținerea literelor de polistiren expandat pe principiul lucrării de coordonate și un dispozitiv de alungat rozătoarele din pământ”, a declarat prof. Horia Graur, de la Palatul Copiilor din Târgu Mureș.

Și elevii de la Palatul Copiilor din Botoșani, coordonați de prof. Grigore Luisian, au câștigat premiul I la secțiunea de lucrări tehnice. Este a treia ediție la care aceștia participă, iar anul acesta au adus roboți inteligenți și de viteză, premiați la diverse concursuri. De asemenea, ei au mai adus și un obiect nou, o încuietoare care nu necesită cheie, ci doar un cod care să detecteze vocea și să deschidă ușa.  „Am adus o parte din roboții inteligenți labirint, singurii la nivel național care știu să rezolve un labirint și să îl optimizeze și elimină toate traseele care au fost parcurse inutil. Avem roboți de viteză și roboți de competiție”, a precizat prof. Grigore Luisian.

La secțiunea referate, printre elevii de la Palatul Copiilor din Iași care au obținut premiul I se numără Mădălina Copiliță și Teodora Tudorache, coordonați de  Gabriela Andrei, Maican Marina, Bran Alina și Beiu Bianca, coordonați de prof. Carmen Sandu, elevii Adrian Covaci, Vlad Sâmpetru și Șerban Ilghiș, coordonați de prof. Remus Pantelimonescu.

La Secțiunea Materiale metodice, din Iași au obținut premii elevii coordonați de  Andrei Gabriela și Sandu Carmen.

Medalia Euroinvent, un brand pentru orașul Iași

Forumul Inventatorilor Români a oferit premiul special pentru Palatul Copiilor Iași pentru întreaga activitate și pentru sprijinul oferit tinerilor. Organizatorii evenimentului, prof. Gheorghe Colbu şi prof. Remus Pantelimonescu, au primit Medalia Euroinvent. Două diplome de excelență au fost oferite Palatelor de Copii din Târgu Mureș și Botoșani.

Concursul este cuprins în Calendarul activităților educative extrașcolare, în domeniul tehnic, aprobat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Câțiva din copiii participanți la concurs au câștigat două medalii de aur, una de argint, una de bronz și premiul special al WIIPA (World Invention Intellectual Property Association) la concursul internațional de creativitate Engineering Invention & Innovation Exhibition adresat tinerilor sub 22 de ani, ce a avut loc în perioada 19-22 aprilie, în Malaezia. Invenţiile premiate cu aur au fost: robotul pentru finisarea faţadelor şi utilizarea terapeutică a energiei piramidei. Dispozitivul experimental pentru voltaj ridicat a fost premiat cu argint, iar invenția suportul pentru cretă, cu bronz.

Juriul din acest an a fost format din prof. univ. dr. Ion Sandu, preşedintele Forumului Inventatorilor Români și președinte al juriului, dr. ing. Iov Cătălin, vicepreședintele juriului, dr. ing. Andrei Victor Sandu de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași, în calitate de secretar, și membrii Alexandru Cohal, student, prof. Gheorghe  Colbu și prof. Horea Graur, invitat de onoare. Criteriile după care s-a făcut jurizare au fost originalitatea, importanța temei, gradul de utilitate și design-ul.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Istoria automobilului în România

România anului 2018 este o ţară supraaglomerată de maşini. Nu concepem deplasarea fără maşină! Ne plângem frecvent că trăim într-un mediu extrem de poluat…Țara noastră nu are o bogată istorie în ceea ce p...
de Laura Romila
 

 
 

VREAU!

„Vreau să ne jucăm, vreau să îmi cumperi gadget-uri, vreau să plec în tabără, vreau să ies cu prietenii” – un șir nesfârșit de cereri, care debutează în prima zi de viață a copilului și ține până c...
de Laura Romila
 

 
 

Generația „NEET”

Guvernul vrea să convingă angajatorii din România să încheie contracte de muncă și cu tinerii care nu sunt preocupați de școală, numiți de specialiști ″Generația NEET″⁣. Dacă angajatorul depune o cerere la a...
de Laura Romila
 

 

 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 
 

CASE DE SUTE DE ANI, MUTATE PENTRU CA TURIȘTII SĂ AJUNGĂ MAI UȘOR LA ELE

Bucovina, o parte a României puțin știută, care-i fascinează pe vizitatori cu frumusețea ei, își păstrează tradițiile și autenticitatea. În ultimii ani, zeci de case vechi au fost renovate și de multe ori mutate, ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi