Cântăreaţa Patricia Kaas a declarat la Iaşi că spectacolul pe care îl va susţine miercuri seară este un omagiu adus cunoscutei artiste Edith Piaf, interpreta având o întâlnire marţi la primăria Iaşi cu edilul Gheorghe Nichita, la care a venit cu căţeluşul ei Tequila.
Concertul de la Iaşi al Patriciei Kaas face parte din turneul de promovare al albumului “Kaas Chante Piaf”, lansat pe 5 noiembrie 2012, pentru a comemora 50 de ani de la moartea cunoscutei artiste Edith Piaf.
Acesta cuprinde o colecţie de 21 de melodii care “aduce profunzime şi nuanţe” muzicii lui Piaf şi s-a vândut în peste 16 milioane de exemplare în peste 47 de ţări.
Spectacolul a fost prezentat, până în prezent, pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii, printre care se numără Royal Albert Hall din Londra sau Carnegie Hall din New York, şi reuneşte o selecţie cu cele mai frumoase melodii din repertoriul lui Edith Piaf, reorchestrate de Abel Korzeniowski, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică de film, nominalizat la Globul de Aur.
Sursa: www.oradeiasi.ro