Cultura

decembrie 10, 2013
 

Nicoleta POPA şi Emanuel GURALIVU citesc la Salonul de literatură Zero+, ediţia a XXXIV

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete:

Muzeul Literaturii Române Iaşi, revistele „Zona Literară”, „ALECART” şi „Timpul” organizează joi, 12 decembrie 2013, începând cu ora 18.00, la Muzeul „Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul” din Iași o nouă ediție de poezie, în cadrul “Salonului de literatură Zero+”,  ediţia a XXXIV-a. Vaor citi poeții Nicoleta POPA şi Emanuel GURALIVU. Evenimentul va fi moderat de Mirel CANĂ și Paul GORBAN.

Emanuel Guralivu s-a născut în anul 1981 la Iaşi. A absolvit Facultatea de Economie şi Administrarea afacerilor a Universităţii Al. I. Cuza din oraşul natal, apoi Facultatea de litere, fiind master în literatură română. În prezent este agent de vînzări la editura Polirom. A publicat poezie în revistele Familia, Timpul, Convorbiri literare, Poezia. A publicat volumele de versuri: Trupul meu dimineata (Vinea, 2008) și Un boxer cu pumnii fragili (Charmides, 2013).

Nicoleta Popa s-a născut la 6 decembrie 1973, în Piteşti. A absolvit Facultatea de Ştiinte Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Constantin Brâncoveanu – Piteşti cu o teză despre Emil Cioran. Este membră a U.S.R. A mai colaborat la revistele: Ora, Calende, Argeş, Contrapunct, Interval etc.
A publicat, pâna acum, volumele: Autorul este plecat în week-end (Editura Calende, Piteşti, 1997) şi Egoismul de rigoare (Editura Paralela 45, 2001). Versurile ei au mai apărut în volumele colective : Urmaşele lui Novalis (Editura Bărbulescu, Munchen, 1999) şi Arheologie generală (Editura Paralela 45, 2000); Titluri noi: Animal de povara (Ed. Paralela 45, 2007) (Premiul de poezie al Filialei USR – Pitesti); Fragmente din inima mea (Ed. Brumar, 2009).

“Salonul de literatură Zero+” se vrea a fi un concept literar inedit la Iaşi. El a apărut în condiţiile în care instituţii publice culturale, precum şi câteva reviste, unele cu renume, altele tinere, abia în formare – Timpul, Alecart şi Zon@ Literară -, s-au gândit să-şi unească eforturile şi programele literare venind, astfel, în sprijinul noului val literar. În acest sens, Muzeul Literaturii Române, filiala ieşeană, a pus la dispoziţie una dintre cele mai frumoase locaţii din oraş, Muzeul “Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, situat în inima târgului, lângă Palatul Culturii. Aşadar, în fiecare zi de joi a săptămânii, când gongul ceasului de la Palat va suna de 18 fix, în muzeul cunoscut publicului larg ca fiind “Casa Dosoftei” se vor auzi  mousurile şi tabletele tinerilor scriitori duelându-se polemic şi critic.





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi