Tineret

iunie 12, 2013
 

„HESS” la Teatru FIX

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Vineri 21 iunie, ora 21.00, Teatru FiX găzduieşte un spectacol excepţional – HESS – de Alina Nelega, cu Nicu Mihoc, în regia lui Gavril Cadariu.

Monodrama „Hess” are ca subiect ultima zi din viaţa lui Rudolf Hess, mâna dreaptă a lui Hitler, care îşi recapitulează existenţa prin prisma celor zece porunci biblice, interpretate în acord cu sistemul său de valori.

„ De la extaz la cădere, de la tristeţe la disperare, de la furie la tăcere, acestea sunt trecerile pe care le face acest actor într-un mod legat şi maiestuos, creionând un Hess mult prea adevărat ca să nu te înspaimânte.” (Mircea Sorin Rusu)

Nicu Mihoc este membru fondator al Teatrului 74 din Târgu Mureş, teatru independent, iniţiator al festivalului UNIDRAMA. Anul acesta Nicu Mihoc a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru rolul titular din spectacolul Platonov, la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu, la secţiunea Cel mai bun actor în rol principal.
Alina Nelega – dramaturg si prozatoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a UNITER şi a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. Piesele ei sunt traduse în engleză, germană, franceză, rusă, polonă.  Scrie şi regizează spectacole radiofonice, traduce din literatura dramatică britanică şi americană. I se decernează de către UNITER premiul Piesa anului 2000 pentru www.nonstop.ro. Este doctor al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica I.L.Caragiale- Bucuresti cu o teza despre tragicul in textul nou de teatru. (sursa http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/autori/nelega-alina/)

Intrarea la spectacol este 20  lei, iar cu reducere elevi/studenţi 15 lei. Rezervări se pot face la www.teatrufix.ro sau la 0743. 915 868/ 0745. 327 031

 

Sursa: www.culturainiasi.ro





 
 

 

Istoria automobilului în România

România anului 2018 este o ţară supraaglomerată de maşini. Nu concepem deplasarea fără maşină! Ne plângem frecvent că trăim într-un mediu extrem de poluat…Țara noastră nu are o bogată istorie în ceea ce p...
de Laura Romila
 

 
 

VREAU!

„Vreau să ne jucăm, vreau să îmi cumperi gadget-uri, vreau să plec în tabără, vreau să ies cu prietenii” – un șir nesfârșit de cereri, care debutează în prima zi de viață a copilului și ține până c...
de Laura Romila
 

 
 

Generația „NEET”

Guvernul vrea să convingă angajatorii din România să încheie contracte de muncă și cu tinerii care nu sunt preocupați de școală, numiți de specialiști ″Generația NEET″⁣. Dacă angajatorul depune o cerere la a...
de Laura Romila
 

 

 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 
 

CASE DE SUTE DE ANI, MUTATE PENTRU CA TURIȘTII SĂ AJUNGĂ MAI UȘOR LA ELE

Bucovina, o parte a României puțin știută, care-i fascinează pe vizitatori cu frumusețea ei, își păstrează tradițiile și autenticitatea. În ultimii ani, zeci de case vechi au fost renovate și de multe ori mutate, ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi