Eveniment

decembrie 3, 2015
 

Funda umană a împlinit zece ani

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , , ,

Elevi, studenţi, cadre didactice şi specialişti au participat miercuri 2 decembrie, la Gala ,,10 ani de solidaritate”. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia ,,Alături de voi”, pentru a rememora momentele deosebite şi a omagia persoanele care s-au alăturat campaniei acum un deceniu.

Funda umană, un simbol al solidarităţii cu persoanele infectate de HIV-SIDA, a fost organizată pentru a zecea oară la Iaşi. Casa de Cultură a studenţilor a fost gazdă a evenimentului.Timp de un deceniu, prin această fundaţie s-au derulat diverse programe şi servicii pentru această categorie de pacienţi cronici, dar şi pentru alte persoane din comunitate, pentru a preveni transmiterea infecţiei cu HIV.

Prin aceste programe, Fundaţia ,,Alături de voi” a încercat să ducă mai departe mesajul de a-i include pe afectaţi în serviciile de educaţie, de sănătate, sociale, de ocupare. Din păcate, prejudecăţile şi discriminarea sunt unele dintre problemele cu care se confruntă aceste persoane.Un studiu recent, realizat de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării, arată că persoanele infectate cu HIV sunt pe primul loc, în ceea ce priveşte discriminarea.

La finalul evenimentului, pe treptele din faţa Casei de Cultură a Studenţilor, Iaşi, participanţii au aprins candelele speranţei, aşezate în formă de funda, pentru cei care se luptă în continuare cu HIV.

De asemenea, în perioada 15 noiembrie – 5 decembrie 2015, Fundaţia “Alături de voi” România realizează în Iaşi, Constanţa şi Mureş, o sumă de campanii de informare referitoare la importanţa unei vieţi intime sigure, pentru prevenirea transmiterii infecţiei cu HIV, prin intermediul discuţiilor directe cu grupuri organizate de elevi sau studenţi. Evenimentul a fost desfăşurat în acest an şi în mediul online.

Diana Mihai





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

„Târgul Meşterilor Populari”, la Grădina Botanică din Galaţi 

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi organizează, timp de trei zile  „Târgul Meşterilor Populari”, ediţia a XVIII-a, proiect derulat în cadrul Programului „Pământ şi Suflet”. Creatori populari din toa...
de Laura Romila
 

 

 

ÎNTR-O COMUNĂ DIN VÂLCEA, PERSONAJELE DIN BASME SUNT SCULPTATE CU AJUTORUL DRUJBEI

Un colț de poveste prinde contur la marginea unei păduri din Vâlcea… Acolo, sculptori pricepuți mânuiesc drujbele cu atenție pentru a da…viață unor personaje precum Harap Alb ori Setilă. Operele realizate c...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi