Tineret

octombrie 18, 2012
 

„După dealuri” în curând și la Iași

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Cu siguranţă cel mai aşteptat film al acestui an, „După dealuri” va fi lansat în sfârşit şi la Iași vineri, 26 octombrie, de la ora 18.00, la Iulius Mall. în prezența regizorului Cristian Mungiu și a actorilor ieșeni din distribuție.

În luna mai 2012, la Festivalul de Film de la Cannes, pelicula a fost distinsă cu premiul pentru scenariu, ce i-a revenit regizorului Cristian Mungiu și  premiul pentru interpretare feminină, acordat actrițelor din rolurile principale, Cosmina Stratan și Cristina Flutur. Luna aceasta, lungmetrajul „După dealuri” a câștigat Marele Premiu al secțiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA, la Festivalul Internațional de Film de la Haifa. „După dealuri” a mai fost desemnat de asemenea, cel mai bun film la festivalurile de profil de la Vukovar (Croația) și Herceg Novi (Muntenegru).

Potrivit unui anunț făcut de Academia americană de film, „După dealuri” a fost inclus printre cele 71 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin, care va fi decernat în 2013.





 
 

 

Istoria automobilului în România

România anului 2018 este o ţară supraaglomerată de maşini. Nu concepem deplasarea fără maşină! Ne plângem frecvent că trăim într-un mediu extrem de poluat…Țara noastră nu are o bogată istorie în ceea ce p...
de Laura Romila
 

 
 

VREAU!

„Vreau să ne jucăm, vreau să îmi cumperi gadget-uri, vreau să plec în tabără, vreau să ies cu prietenii” – un șir nesfârșit de cereri, care debutează în prima zi de viață a copilului și ține până c...
de Laura Romila
 

 
 

Generația „NEET”

Guvernul vrea să convingă angajatorii din România să încheie contracte de muncă și cu tinerii care nu sunt preocupați de școală, numiți de specialiști ″Generația NEET″⁣. Dacă angajatorul depune o cerere la a...
de Laura Romila
 

 

 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 
 

CASE DE SUTE DE ANI, MUTATE PENTRU CA TURIȘTII SĂ AJUNGĂ MAI UȘOR LA ELE

Bucovina, o parte a României puțin știută, care-i fascinează pe vizitatori cu frumusețea ei, își păstrează tradițiile și autenticitatea. În ultimii ani, zeci de case vechi au fost renovate și de multe ori mutate, ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi