Tineret

septembrie 15, 2015
 

De la Cannes la Iași: Un etaj mai jos – proiecție de gală în prezența actorilor

Mai multe articole de »
Postat de:

După ce a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, filmul Un etaj mai jos, în regia lui Radu Muntean, poate fi văzut din 18 septembrie în cinematografele din România. Duminică, 20 septembrie, de la ora 19.00, filmul va avea o proiecție specială la Casa de Cultură a Studenților din Iași, în prezența actorilor principali, Teodor Corban și Iulian Postelnicu.

Biletele pentru proiecția de gală vor fi disponibile începând de miercuri, 16 septembrie a.c., la Casa de Cultură a Studenților din Iași. Prețul unui bilet este de 10 lei.
Un etaj mai jos este cel de-al cincilea lungmetraj din cariera lui Radu Muntean, unul dintre cei mai premiați regizori români din noua generație. Filmul spune povestea lui Pătrașcu, care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi „vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria sa conştiinţă. Protagoniştii filmului sunt actorii Teodor Corban, Iulian Postelnicu şi Oxana Moravec.
După proiecția de la Cannes, în selecția oficială Un Certain Regard, filmul a avut zeci de cronici entuziaste în marile publicații ale lumii. „Excelent”, „plin de suspans”, „captivant”, „inteligent”, „extrem de subtil” – sunt câteva dintre complimentele adresate filmului în publicații precum „Variety”, „The Hollywood Reporter”, „Screen Daily” sau „The Guardian”.

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori din Iași, Teodor Corban a fost remarcat de presa internațională pentru performanța sa. Publicația americană „The Hollywood Reporter” consideră că filmul, „extrem de bun, dacă nu chiar revoluționar”, este construit în jurul „jocului reținut și subtil al devotatului actor al Noului Val”, Teodor Corban, în rolul unui bărbat care ascunde ceea ce ar putea fi dovada unei crime.
„Corban menține permanent atenția camerei, livrând un rol în care interiorul zbuciumat rămâne bine izolat de exterior. E un personaj complet, iar omniprezența sa, într-un interval de timp limitat, crește senzația de presiune care-i apasă greu pe suflet. Aura dătătoare de fiori a lui Postelnicu, împietrit într-o figură amenințătoare, persistă pe ecran chiar și când el nu e acolo”, notează „Variety”.

Teodor Corban se află la prima colaborare cu Radu Muntean. Actorul are o experiență de 25 de ani pe scena teatrului românesc, Corneliu Porumboiu fiind primul cineast care l-a distribuit în film, în scurtmetrajul studențesc Călătorie la oraș (2003). Au urmat A fost sau n-a fost? (2006), pentru care a fost premiat la Festivalul de la Cottbus, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile – câștigătorul Palme d’Or în 2007, După dealuri (2012), ambele regizate de Cristian Mungiu, sau Aferim! (Ursul de Argint, 2015) al lui Radu Jude.
Iulian Postelnicu a jucat în numeroase filme de televiziune şi emisiuni de divertisment, printre care Serviciul Român de Comedie. A avut, de asemenea, roluri secundare în filmele lui Adrian Sitaru, Din dragoste cu cele mai bune intenţii şi Domestic, precum și în Funeralii fericite, regizat de Horaţiu Mălaiele, şi în Francesca, de Bobby Păunescu.

Pe 12 septembrie, Un etaj mai jos a avut premiera nord-americană la cel mai mare festival din America de Nord, Toronto Film Festival, în prezența lui Radu Muntean. Urmează, în prima săptămână din octombrie, cel mai important eveniment de gen din Marea Britanie, BFI London Film Festival.
Radu Muntean se află la al cincilea lungmetraj din carieră și la a patra colaborare cu Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu în calitate de co-scenariști, dar şi cu Tudor Lucaciu (director de imagine) şi cu Dragoş Vîlcu (producător Multi Media Est). Trei dintre filmele sale au fost selecționate la Festivalul de la Cannes. În 2008, a fost invitat în Quinzaine de Réalisateurs cu filmul Boogie, iar în 2010 şi 2015 a revenit la Cannes în selecţia oficială, secţiunea Un Certain Regard, cu Marţi, după Crăciun, respectiv Un etaj mai jos.
Un etaj mai jos este distribuit în România de Transilvania Film.

Sursa: www.culturainiasi.ro





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi