În perioada 15 septembrie-15 octombrie, Apa Vital organizează cea de-a III-a ediție a concursului de fotografie „Apa dă viață Iașului”, în care pasionații de fotografie pot participa cu fotografii cu obiective ApaVital, care pun în evidență importanța apei în comunitatea locală. Tema concursului este apa potabilă sau uzată, în comunitatea locală ieşeană.
Iubitorii de fotografie trebuie să trimită fotografii cu obiective ApaVital, precum staţia de epurare, staţia de tratare sau staţii de pompare, dar şi imagini din timpul lucrărilor de intervenţii sau din timpul lucrărilor de investiţii realizate pentru ApaVital. Fotografiile trebuie trimise pe adresa de e-mail [email protected] până pe 15 octombrie, alături de datele de contact ale participantului. Fotografiile care întrunesc condiţiile de participare vor fi postate pe site-ul www.apavital.ro pe perioada derulării concursului, într-o secţiune special creată. Fiecare participant poate trimite maximum trei fotografii.
Juriul va fi format din reprezentanţi ApaVital, care vor selecta fotografiile, în perioada 15-22 octombrie, în funcție de creativitatea şi originalitatea lucrărilor înscrise în concurs. Câştigătorii vor fi recompensaţi cu premii în bani, iar primii 30 de participanţi vor primi diverse obiecte promoţionale marca ApaVital.
Câștigătorul premiului I va primi suma de 800 lei, cel de pe locul al II-lea va primi suma de 500 lei, cel de pe locul al III-lea – 300 lei. Lucrările cele mai reprezentative din punctul de vedere al temei concursului vor fi expuse în cadrul unei expoziţii organizate la sediul societăţii.
Festivitatea de premiere va avea loc miercuri, 23 octombrie, la sediul ApaVital.
Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA