Posts Tagged ‘restaurare’
 

 

Lucrări de restaurare la Castelul Peleș

Institutul Național al Patrimoniului (INP) anunță începerea lucrărilor de restaurare la o parte din Castelul Peleș – Terasa cu busturi și Terasa Fântânii lui Adonis (terasa de sud-est). Prin protocolul încheia...
de
 

 
 

Restaurarea „Crucii lui Ferenţ”

Săptămâna aceasta municipalitatea a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea, reabilitarea şi restaurarea monumentului „Crucea lui Ferenţ” situata pe soseaua Nicolina. Suma alocată pentru acest proiec...
de
 

 
 

România ar putea avea un Institut al Filmului

Potrivit Mediafax, Ministerul Culturii vrea să înfiinţeze Institutul Naţional al Filmului, care va avea ca scop colecţionarea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului de filme. Instituția va fi finanţată din...
de
 

 

 

Roșia Montană ar putea fi înscrisă pe Lista Tentativă UNESCO

Potrivit Agerpres, ministrul Culturii, Daniel Barbu, a apreciat că dacă lucrările de cercetare şi punere în valoare a patrimoniului din Roşia Montană vor continua, peste aproximativ zece ani vor fi foarte mari şansele �...
de
 

 
 

„Poarta Sărutului” a lui Brâncuși va fi reabilitată

Marți, 3 septembrie, vor începe lucrările de reabilitare a unuia dintre cele mai valoroase monumente din România, „Poarta Sărutului” a lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu. Institutul Național al Patrimoniului v...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi