Posts Tagged ‘proiect’
 

 

Copiii pot comunica pe internet, prin intermediul bibliotecilor, cu părinţii care muncesc în Italia

Potrivit Mediafax, ministerul Muncii a semnat marţi un acord de parteneriat cu Asociaţia femeilor românce din Italia (ADRI) prin care va sprijini un proiect pilot care asigură, prin intermediul bibliotecilor, comunicarea pe...
de
 

 
 

UAIC – singura universitate din țară care coordonează mobilitățile Erasmus Mundus

102 studenți, din Franța, Germania, Italia, Portugalia, Spania, Turcia, Letonia, Polonia  și Grecia, vor sudia la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași în primul semestru al anului universitar 2013-2014, iar în se...
de
 

 
 

Împreună pentru Copii!

Luni 28 septembrie 2015, a fost lansat proiectul „Împreună pentru Copii!”. Proiectul este finanţat printr-un program european administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Promotorul proiectului este Inspectoratul...
de
 

 

 

Mariana Câmpeanu: Gradul de absorbţie al Fondurilor Europene pe Resurse Umane a ajuns la 16,27%

Potrivit Agerpres, gradul de absorbţie al Fondurilor Europene Nerambursabile pentru proiectele derulate în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” /POSDRU/ a ajuns la 16,27% în nu...
de
 

 
 

„Copilăria părinților noștri”, expoziție-experiment la Muzeul „Ion Creangă”

Muzeul Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Interact Iași Curtea Domnească, lansează proiectul Copilăria părinților noștri, o expoziție-experiment ce se va deschide de pe data de 6 aprilie la Muzeul „Ion Crea...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi