Posts Tagged ‘presă’
 

 

Polemica românească în presa străină

Presa internaţională continuă să scrie despre incendiul de la Clubul Colectiv din Bucureşti, menţionând polemica declanşată de acesta şi marşul la care au participat mii de persoane, dar şi „altarul” cre...
de
 

 
 

Associated Press va folosi roboţi pentru scrierea unor materiale de presă

Agenţia de ştiri americană Associated Press (AP) va folosi roboţi pentru scrierea unor materiale de presă, în special a celor din zona de business. Conform sursei citate, Associated Press speră ca în iulie să introduc�...
de
 

 
 

CONGRESUL DE ISTORIE A PRESEI, la Galaţi

Ediţia a VII-a a Congresului Naţional de Istorie a Presei s-a deschis la Galaţi, cu o slujba de pomenire a ostaşilor căzuţi în Primul Război Mondial, oficiată la Catedrală. La Facultatea de Litere a Universităţii �...
de
 

 

 

Congres Național de Istorie a Presei, la Galați

Asociația Română de Istorie a Presei-ARIP, în colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos” și Biblioteca Județeană „V.A.Urechia”, organizează în perioada 4-5 aprilie, la Galați, al VII-lea Congres Național d...
de
 

 
 

Prestaţia Angelei Gheorghiu apreciată de publicul și presa din Austria

Angela Gheorghiu a susţinut patru reprezentaţii cu spectacolul „Tosca” la Wiener Staatsoper, prestaţia sopranei române fiind foarte apreciată atât de public, cât şi de presa austriacă, cotidianul Die Presse titrân...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi