Posts Tagged ‘majorare’
 

 

Creşteri salariale la bugetari

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 319 voturi „pentru”, 7 abţineri şi doar un vot „împotrivă”, ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care se măresc cu 25% salariile din sănătate, dar ...
de
 

 
 

Majorarea salariilor în 2014 va fi condiţionată de existenţa creşterii economice

Potrivit Agerpres, o posibilă majorare a salariilor în anul 2014 va fi condiţionată de existenţa creşterii economice şi va acoperi în principal inflaţia. Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat recent ...
de
 

 
 

Se vor majora pedepsele pentru evaziunea fiscală

Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri, turism şi mediul de afaceri, a afirmat că pedepsele pentru evaziunea fiscală trebuie majorate prin noul Cod al insolvenţei, al cărui proiect a fost finalizat şi urmează s�...
de
 

 

 

SALARIUL minim pe economie MAJORAT din iulie la 800 de lei

Potrivit Mediafax, salariul minim brut pe economie se majorează, din 1 iulie, de la 750 la 800 de lei, reprezentând 4,74 lei pe oră, iar legat de acesta va creşte proporţional şi punctul de amendă pentru şoferi, de la 7...
de
 

 
 

Preţul energiei electrice creşte de la 1 ianuarie cu 10%

Potrivit Mediafax, majorarea preţului energiei electrice, la 1 ianuarie, va fi de 10%, întrucât pe lângă creşterea de 6% determinată de recunoaşterea unor costuri mai mari de producţie de către ANRE va avea impact pe ...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi