Posts Tagged ‘cor’
 

 

TIMPUL colindelor la Cafeneaua Alumni din Iași

O serată între prieteni, ca la sfârșit de an, cu muzică bună, colinde și vin fiert cu aromă de scortișoară. Ca în fiecare an, serata va avea și un scop caritabil. În acest an, donațiile dumneavostră vor ajunge la...
de
 

 
 

Concertul corului Aletheia la Aula BCU – Voie buna s-o colinda

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte George Enescu, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu din Iași invită publicul ieșean la ...
de
 

 
 

Opera din Iași își deschide stagiunea printr-un spectacol în aer liber

Opera Națională Română Iași deschide stagiunea 2013-2014 printr-un concert în aer liber, „Magia serii în Sunet și Lumină”, aflat la cea dea treia ediție. Spectacolul are loc sâmbătă, 28 septembrie, începând c...
de
 

 

 

Continuă stagiunea estivală în grădina Palas

Corul academic „Gavriil Musicescu” îşi continuă microstagiunea estivală în grădina complexului Palas. Astfel, sâmbătă 19 septembrie 2015, de la ora 19.00, ansamblul coral al Filarmonicii „Moldova” va susţine u...
de
 

 
 

Corul Madrigal la Opera Română Iași

Corul Naţional de Cameră Madrigal readuce magia colindelor pe scena Operei Române din Iaşi, în cadrul concertului extraordinar de Crăciun, programat pe 9 decembrie, de la ora 20.00. Evenimentul va însemna o celebrare p...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi