Potrivit Mediafax, consumul de fructe şi legume proaspete ar putea duce, în timp, la renunţarea la fumat, este concluzia unui studiu coordonat de Gary A. Giovino, de la The State University of New York. În cadrul studiului, la care au participat 1.000 de voluntari fumători, s-a constatat că persoanele care au consumat zilnic cel puţin patru porţii de fructe şi legume proaspete au raportat o nevoie mai redusă de a fuma, în comparaţie cu cei care mâncau numai două porţii. Sursa: Mediafax