Stiinta

octombrie 21, 2013
 

Visele pot transmite semne ale unor boli

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Visele pot reprezenta indicii importante în ceea ce priveşte starea de sănătate a oamenilor, visele violente putând fi un semn precoce al dezvoltării unor afecţiuni ale creierului, cum ar fi Alzheimer.

Cei mai mulţi oameni au între patru şi şase vise pe noapte, dar îşi amintesc numai două sau trei pe săptămână. Oamenii îşi amintesc visele numai dacă se trezesc în timpul lor. În cazul în care continuă să doarmă când visele se termină, oamenii nu le vor ţine minte.

Coşmarurile pot fi conectate cu problemele cardiace sau pot fi un avertisment pentru dezvoltarea migrenelor.

Persoanele care suferă de depresie sau de stres sever intră în etapa de visare mult mai repede, motiv pentru care visele apar mai devreme în timpul nopţii.

Sursa: Mediafax





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi