Un cristal străvechi de zircon, descoperit în statul Australia de Vest, ar putea fi dovada faptului că viaţa a apărut pe Terra în urmă cu 4,1 miliarde de ani, cu aproximativ 300 de milioane de ani mai devreme decât credeau oamenii de ştiinţă.
Cercetătorii de la Universitatea Stanford şi cei de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) au anunţat că au găsit în Jack Hills, Australia, aproximativ 10.000 de cristale de zircon, vechi de mai multe miliarde de ani, iar unul dintre acestea conţine un depozit de carbon vechi de 4,1 miliarde de ani. Marja de eroare a acestei estimări este de plus sau minus 10 milioane de ani. Oamenii de ştiinţă au folosit urme fosilizate pentru a formula teoria potrivit căreia viaţa a apărut pe Terra în urmă cu 3,8 miliarde de ani, sub forma unor vieţuitoare unicelulare. Se crede că oamenii au apărut pe Pământ în urmă cu doar 200.000 de ani.
Sursa Mediafax