Un compus care se găseşte în varză ar putea proteja bolnavii de cancer în timpul radioterapiei şi ar putea reduce efectele secundare provocate de acest tip de tratament.
Compusul DIM (3′-diindolilmetan), regăsit în varză, dar şi în alte legume crucifere, ca broccoli şi conopida, a reuşit să protejeze cobaii, în timpul testelor de laborator, după ce aceştia au fost expuşi la doze letale de radiaţii.
Potrivit doctorului Eliot Rosen, compusul DIM are două posibile utilizări – „pentru protejarea ţesuturilor normale în timpul terapiilor anticancer bazate pe radiaţii, dar şi în cazul unui dezastru nuclear”.
Sursa: Mediafax