Stiinta

decembrie 16, 2012
 

Ţi se pare că timpul trece mai repede sau mai încet? Nu e o iluzie

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Nu doar o dată în viaţă, ne-am dorit ca timpul să treacă mai repede sau mai greu. Prelungirea agonizantă a secundei sau, dimpotrivă, goana ei, şi-au găsit însă explicaţia, datorită unui studiu recent, efectuat de o echipă de cercetători americani.

Studiul sugerează că percepţia trecerii timpului este decentralizată în creier, ceea ce face ca diferite circuite neuronale să aibă propriile mecanisme de apreciere a timpului. Geoffrey Ghose şi Blaine Schneider, de la Universitatea Minnesota, din Minneapolis, au investigat percepţia timpului, dresând doi macaci să îşi mişte ochii între două puncte de pe ecran, la interval de o secundă, fără să li se indice din afară momentul în care trebuiau să schimbe privirea.

Dacă în copilărie vacanţa de vară părea să dureze o eternitate, pe măsură ce avansăm în vârstă anotimpurile şi anii par să se scurgă cu o viteză tot mai mare. Cercetătorii au descoperit că aceasta este o senzaţie universală, existând diferenţe de percepţie a timpului în funcţie de vârstă. Atunci când oamenii de ştiinţă solicită unui adolescent şi unei persoane în vârstă de 70 de ani să estimeze, fără a număra, în cât timp a trecut un minut, persoana mai tânără oferă răspunsuri mai apropiate de adevăr, pe când cea de vârsta a treia anunţă mai repede scurgerea celor 60 de secunde.

Motivul pentru care apare acest efect nu are legătură atât de mult cu vârsta, cât cu felul în care creierul procesează informaţiile. „Timpul este foarte elastic”, explică cercetătorul David Eagleman. „Acesta se «întinde» atunci când resursele creierului sunt folosite intens, însă când experienţele pe care le trăim nu ne oferă nicio surpriză şi creierul nu este solicitat, timpul se comprimă”, a adăugat specialistul.

Din acest motiv, profesorul de psihologie la Universitatea din Leeds, Taylor recomandă oamenilor să facă un efort să caute cât mai mult experienţe noi cu putinţă. „Dacă trăieşti o viaţă dominată de rutină, atunci timpul va continua să se accelereze, însă dacă depui un efort pentru a călători în medii noi, pentru a te expune la situaţii şi provocări noi, chiar dacă e vorba de ceva simplu ca alegerea unei rute noi în drumul spre serviciu, acest element de noutate va încetini timpul“, explică Taylor. „Mulţi oameni încearcă să îşi prelungească viaţa menţinându-se în formă şi urmând o dietă sănătoasă, ceea ce este foarte bine, însă trebuie să conştientizăm că putem să ne prelungim viaţa prin modificarea modului în care percepem timpul, căutând mai multe experienţe noi şi petrecând mai mult timp trăind în prezent”, a concluzionat Taylor.

 

Sursa: semneletimpului.ro

Autor: Gianina Gheorghiu





 
 

 

PROIECȚII CINEMATOGRAFICE CONTROLATE DIRECT DE CREIERUL SPECTATORULUI

Cum ar fi să puteţi interveni asupra unui film, în timp ce îl vedeţi, pentru a-l modifica după cum vă place? Este ceea ce încearcă să facă un cercetător din Marea Britanie. Deocamdată, însă, este doar un experime...
de Laura Romila
 

 
 

FERMIERII CARE PRIMESC BANI DE LA UE AR PUTEA FI VERIFICAȚI PRIN SATELIT

Fermierii care primesc bani de la Uniunea Europeană ar putea fi controlaţi prin intermediul sateliţilor. Aflaţi în spaţiu, la peste 700 de kilometri distanţă de Pământ, aceştia vor monitoriza culturile şi vor semnal...
de Laura Romila
 

 
 

Misiune pe Marte în căutare de semne de viață

Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să înceapă explorarea atmosferei lui Marte, în căutare de semne de viaţă. Va face acest pas cu ajutorul unei sonde aflate pe orbita Planetei Roşii, la 400 de kilometri dist...
de Laura Romila
 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Laura Romila
 

 
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vo...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi