Stiinta

aprilie 10, 2013
 

Stresul prelungit poate predispune la apariţia demenţei

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Faptul de a fi stresat tot timpul sporește riscul instalării bolii Alzheimer, sugerează o cercetare realizată recent. Acest studiu a fost efectuat pe animale de laborator, însă procesele cerebrale implicate sunt asemănătoare și la specia umană: oamenii de știință sunt de părere că hormonii de stres inhibă activitatea creierului. Hormonii de stres sunt secretați în cantități mari în situații tensionate și afectează în mod negativ funcțiile cerebrale, iar dacă nivelurile hormonilor înregistrează întotdeauna valori ridicate (cum se întâmplă în situațiile de stres cronic), acest aspect poate predispune la apariția bolii Alzheimer. Această teorie a fost testată în cadrul unor studii efectuate pe șoareci în Suedia.

S-a constatat că șoarecii care aveau niveluri mari de hormoni de stres la nivelul creierului aveau probleme cu învățarea și memoria. În plus, aceștia prezentau niveluri sporite de proteine beta-amiloide, acele proteine care se depozitează și la nivelul creierului persoanelor ce suferă de Alzheimer. Cercetarea a evidențiat că nivelurile crescute ale proteinelor sunt asociate cu funcționarea defectuoasă a sinapselor cerebrale (conexiunile dintre neuroni). Se crede că distrugerea sinapselor provoacă pierderile de memorie și problemele de comunicare asociate bolii Alzheimer. Se consideră, de asemenea, că nivelul hormonilor de stres și acțiunea lor asupra creierului pot distinge, la specia umană, persoanele vârstnice care se pot descurca singure de cele care ajung să fie internate în permanență pentru că suferă de Alzheimer. Este important să se ia în considerare că această cercetare nu a fost realizat pe oameni și că sunt necesare mai multe studii, pe subiecți umani, pentru a putea înțelege eventualele legături dintre stresul cronic, declinul cognitiv și boala Alzheimer. Cercetări anterioare sugeraseră că ar exista o legătură între aceste elemente, însă aceasta trebuie clarificată prin studii ulterioare.

Dacă s-ar putea înțelege mai bine factorii de risc pentru această boală, ar fi posibilă convingerea oamenilor să adopte, în stilul lor de viață, schimbări care să reducă acest risc. Cu toate că după aceste cercetări realizate pe animale nu se poate afirma cu certitudine că stresul cronic cauzează apariția bolii, există și alte motive referitoare la sănătate, care îi îndeamnă pe oamenii de știință să întreprindă acțiuni în vederea reducerii nivelului de stres. Studiile efectuate pentru înțelegerea cauzelor bolii ar putea duce la identificarea unor metode noi de tratament și trebuie ca aceștia să investească în cercetare pentru îmbunătățirea reală a vieților oamenilor.

Sursa: www.descopera.ro

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA





 
 

 

PROIECȚII CINEMATOGRAFICE CONTROLATE DIRECT DE CREIERUL SPECTATORULUI

Cum ar fi să puteţi interveni asupra unui film, în timp ce îl vedeţi, pentru a-l modifica după cum vă place? Este ceea ce încearcă să facă un cercetător din Marea Britanie. Deocamdată, însă, este doar un experime...
de Laura Romila
 

 
 

FERMIERII CARE PRIMESC BANI DE LA UE AR PUTEA FI VERIFICAȚI PRIN SATELIT

Fermierii care primesc bani de la Uniunea Europeană ar putea fi controlaţi prin intermediul sateliţilor. Aflaţi în spaţiu, la peste 700 de kilometri distanţă de Pământ, aceştia vor monitoriza culturile şi vor semnal...
de Laura Romila
 

 
 

Misiune pe Marte în căutare de semne de viață

Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să înceapă explorarea atmosferei lui Marte, în căutare de semne de viaţă. Va face acest pas cu ajutorul unei sonde aflate pe orbita Planetei Roşii, la 400 de kilometri dist...
de Laura Romila
 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Laura Romila
 

 
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vo...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi