Banalele animale inelate care se hrănesc cu pământ ar putea deveni niște „laboratoare chimice” sofisticate: ele s-au dovedit capabile să asambleze nanostructuri cristaline din substanțe care pot emite lumină. Este primul animal la care s-a observat această capacitate, care fusese identificată anterior numai la ciuperci și bacterii. Acești mici viermi pot contribui la crearea așa-numitelor puncte cuantice – nanostructuri din materiale semiconductoare care au o fluorescență intensă, datorită modului cum se comportă electronii lor.
Punctele cuantice sunt întrebuințate în vederea măririi eficienței panourilor solare și pentru construirea ecranelor performante. Cu toate acestea, pentru a fi utilizate și în corpul uman era nevoie ca ele să fie supuse unor procese chimice complicate, costisitoare și care le reduc luminescența. Un om de știință englez, Mark Green, s-a gândit să utilizeze râme pentru „fabricarea” punctelor cuantice, întrucât constatase că micii viermi puteau produce puncte cuantice biocompatibile dacă li se administra în hrană anumite substanțe chimice.
Ideea a apărut ca o ipoteză bazată pe două informații. Cercetătorul știa că, prin tratarea unor puncte cuantice formate dintr-o substanță solubilă denumită telurură de cadmiu, cu compuși thioli (care conțin sulf), aceste puncte cuantice luminează mai puternic. În plus, omul de știință a aflat, la un moment dat, că râmele produc thioli care se leagă de atomi metalici.
Sursa: www.descopera.ro
Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA